De ani de zile îmi spăl masina la aceeași spălătorie, unde lucrează un moșneguț și un tip de vreo 45 de ani. Azi am aflat că moșneguțul respectiv, care trage cot la cot cu cel tânăr și e îmbrăcat în haine la fel de modeste, la fel de ude, e patronul spălătoriei. Nicio fiță, nicio jenă în a te servi, niciun zâmbet arogant sau o adresare pe un ton nepotrivit. Soția lui încasează banii, face programări și se ocupă de treburile administrative. Și ea e îmbăcată modest și vorbește deosebit de politicos. Casa lor e lângă spălătoria auto. O vilă de mai mare dragul, cu o curte amenajată impecabil. Sigur au mai mulți bani decât majoritatea celor care își spală mașinile sau covoarele la ei, dar cu toate astea succesul nu li s-a suit la cap, ci continuă să-și vadă de treabă în cel mai firesc mod cu putință. Jos pălăria în fața lor! Morala: încă o dată mi s-a demonstrat că nu trebuie să judec oamenii după aparențe și că cea mai mare piedică în a face bani este mândria nejustificată (mai exact atitudinea de tipul: „mă înjosesc dacă fac munca asta!”).
***
Trebuie să fim foarte atenți cu privire la hotărârile pe care le luăm ca să avem o bătrânețe tihnită. Învățăm asta mai cu seamă din basmele populare romanești unde Verde, Galben sau Roșu Împărat își dădea fata după Făt-Frumos înzestrată cu doar jumătate de împărăție și numai după ce acesta îi asasina rivalul de moarte. Cu alte cuvinte, măritul împărat nu numai că nu avea încredere că tinerii însurăței îi vor asigură o rentă viageră după căsătorie, dar scapă și de cel mai mare dușman al sau într-un drum, asigurându-și astfel o bătrânețe liniștită….Și hai, că a dat el zestre jumătate de împărăție fetei, dar în sinea lui știa că la cat cheltuie Ileana Cosanzeana, e ca și cum de fapt ar fi păstrat totul, sau poate chiar a ieșit în câștig. Pișicher mare împăratul asta…!
***
Dacă prin absurd pierdem într-o zi familie, bani, carieră, prieteni, cu ce rămânem? Mulți vor considera că rămân fără nimic. Dar nu este așa! Rămânem cu ceea ce știm, cu educația primită. De asta este trebuie să acordăm atenție educației personale. Este singurul lucru care ne rămâne când nu mai avem altceva. Și cu câte știm mai multe, cu atât ne este mai ușor să recâștigăm ce am pierdut. Nu mă refer aici numai la educația primită în scoli, ci la educație ca experiență de viață. Motiv pentru care trebuie să le mulțumesc fraților mei pentru experiență lecturilor și a muzicii, Andreei pentru lecția iubirii, bunicilor pentru lecția răbdării și încrederii, mamei pentru că m-a învățat să scriu, să citesc, să socotesc si să accept, tatei pentru că nu m-a lăsat să mi se urce democrația la cap….și tuturor celor pe care îi cunosc, pentru fiecare lecție în parte.
de Dragoș Huțuleac
Jurnal de Bucovina 