Toate trec…Și suferința, și dragostea, și speranța, și dezamăgirea. Trec. Se disipează. Dar nu deodată. Încetul cu încetul. Ieri mi-ai lipsit mai mult, azi mai puțin, maine imi vei lipsi și mai puțin.
Ieri ți-am verificat facebook-ul de 10 ori, azi de 9, mâine probabil de 8 ori. Până când vor trece zile sau săptămâni fără să mă mai intereseze ce postezi. Sau până când un amic comun o să-mi zică: „ai văzut ce a postat?” E plin de amici de ăștia care ne poartă „de grijă”… Îi știi și tu. Chiar și acum te vor contacta să-ți zică: „ai văzut ce a scris?”
Încă mă gândesc la tine dimineața și seara. Zilnic. Dar în timpul zilei mă gândesc tot mai puțin. Cu timpul, nici seara, nici dimineața n-o să mai fii primul om din gândurile mele. Va fi altcineva.
Încă mă gândesc: „oare e bine?”, „oare se descurca?” „cum să ajut?”…dar și aceste gânduri sunt tot mai rare…
Așa dispari din sufletul meu. Incet. Și ireversibil. Cu fiecare zi petrecută separați, devii tot mai mult o amintire. Nu o străină. O amintire. Una frumoasa. Un pic amară…dar tu știi că mie imi place ciocolata amară…
Autor: Simina Ionescu
Jurnal de Bucovina 