Nu cred că am cerut să mă nasc. Nu cred că mi-am dorit să trăiesc viața aceasta cu atâta renunțare și dor. Dar nu m-au întrebat. M-au aruncat în viață așa cum sunt împinși parașutiștii la primul zbor.
-Du-te! O să înveți să deschizi parașuta din zbor…
Și am venit…
Și am învățat zborul mergând la pas, târându-mă prin mărăcini, zdrelindu-mi sufletul în spini.
Nu, nu! La a fi om zborul nu se învață dând din aripi ca păsările. La om zborul se învață zdrobindu-ți sufletul ca strugurii în teasc…
Succesul nu e să ajungi în vârf, ci felul în care străbați drumul. Dacă ajungi în vârf călcând totul în picioare, nu e succes, ci rătăcire a căii. Adevărații oameni de succes nu ajung niciodată pe piscul muntelui. Ei sunt mereu pe drum. Privesc, ascultă, se minunează de cât de puține știu, mai mult se lasă învățați decât să înveți pe alții și se pregătesc mereu pentru următorul pas. Ei au puține certitudini, dar clare. În schimb, au un car de îndoieli. Adevăratul om de succes spune mult mai des „nu stiu”, decât paiațele cățărate direct în vârful muntelui ce știu tot…
Și intr-o zi, când am să plec, mi-ar place să pot spune: Am învățat câte ceva în viața asta în care am fost aruncată fără a fi întrebată…
Autor: Luminița Aldea
Jurnal de Bucovina 