…a intrat fiica-mea în bucătărie, loc în care mi-am improvizat și biroul. „Tati mi fomiță” Cum rareori aud așa cuvinte magice din gura ei, o întreb: „Și ce vrei să-ți dea tăticu?” …„Borșuc!” este răspunsul cu totul surprinzător. Îi dă tăticul borșuc. Bineînțeles că a luat 3 linguri și a zis că nu mai poate. (Borșul e bun, bre, pe cuvânt!)….mai trece jumătate de oră, vine spășită, se așează pe scaunul de lângă mine. „Tati, dar tot mi-e fomiță!” …din nou…„Ce să-ți dea tăticu?”…„Bănănuță”…. tăticu îi dă banănuță. Asta a mâncat-o pe toată. Mai trec 5 minute. O mutrișoară de șoricel îți face apariția din nou în pragul ușii:
„-Tatiii….!”
„-Da, Pișpirelul tati!”
„-Veau caca. Îmi aprinzi lumina la baie!” Bineînțeles că tăticul se execută….și stau, așteptând deznodământul. Și de acolo, de pe „tron”, în chinurile facerii, vine replica care a stat la baza articolului:
„-Tatii…știi de unde știu că mă iubești”
„-De unde, Ghiocelul meu parfumat?” (…că devenise parfumat grozav între timp…)
„-…pentru că ai grijă de mine tot timpul…”
…uite că am educat-o bine, mi-am zis și am zâmbit în sinea mea până la urechi și dincolo de ele.
PS: acuma suntem certați pentru că o alint „Prințesa Pârțuc”…dar ne trece nouă supărarea îndată…
Jurnal de Bucovina 