Cum se învață și se trăiesc statornicia și statornicirea?
Și-n zile ca acestea, când e-atât de aproape Cerul de tine încât auzi pași de Fiu de Dumnezeu prin zăpada inimii. Și-L știi așteptându-te, iar și iară, căutând ades printr-un ochi de fereastră, pe-o creastă de deal vecin cu sprânceana norilor, sau la un capăt de crâng – de vânt mai curând decât de oameni cutreierat, sau în inima muntelui împânzit ca de brazi de-atâtea povești cu viață-n ele și bine. Cum ar fi să te lași așteptat pe acoperișul lumii, în ajun de Iordan, și să pierzi o asfel de liturghisire în vecinătatea Cerului?Cum să nu-mpărtășești Bucuria?
Agheasma Mare, tăinuită-ntre icoane încă de anul ce-a trecut și-nsemnată – ca odinioară de străbuni – cu busuioc și tricolor; curățitoare și vindecătoare și vie.
Sfânta Cruce, „pedagogul nostru spre Înviere”, „sensul ascensiunii noastre” și făgăduința înveșnicirii prin jertfa de sine.
Mănunchiul de busuioc, „floarea regelui” sau „iarba dragostei”, încreștinată cupă purtătoare de dar.
Și sufletul de creștin – bun, cald și primitor, asemenea ușilor de-a pururi ne-ncuiate – ce-ntâmpină cu lumânare-n sfeșnic și cu bucuria făgăduinței împlinite vestirea „Chiraleisaaaaa”! Ne fie tuturor și fiecăruia în parte cu-nvrednicire spre de negrăit reîncredințare: „Acesta este Fiul Meu cel iubit!” (Matei 3,17) 
(*„Triodul – Golgota pocăinței”, † Calinic, ed. Doxologia, 2011)
Autor: Daniela Ceredeev
Jurnal de Bucovina 