…ochii și păcatele

Petruța nu era nici cea mai urâtă, dar nici cea mai frumoasă fată din sat. În schimb îi râdeau tot timpul ochii, albaștri ca seninul cerului în cele mai frumoase dimineți de vară. Era și vrednică. Gospodăroasă. Știa să facă din puțin mult și din aproape nimica, scotea niște mâncăruri de până și chiaburii satului înghițeau în sec când treceau pe lângă casa ei. Că acuma a ei era casa. Taică-său fusese dat dispărut pe front, iar mămică-sa a plecat doi ani mai tarziu cu un soldat rus care se aciuase pe aici cu garnizoana. N-a prea durut-o capul nici de ea, nici de cei doi frați mai mici.

Oricum, Petruța chiar a fost ușurată când a văzut că s-a dus. Că după ce a aflat că a dispărut tăticul, o luase razna. Numai în beții și de la un bărbat la altul trecea. De-și ridicase în cap tot satul. Nu mai aveau pace în casă și le era și rușine să iese pe drum. Că na, lumea judeca. Că judecă lumea de la începuturile ei, nu numai acuma. Nu contase că fusese gospodina gospodinelor până atunci, nu contase că a ajutat văduvele din sat, săracii. Pentru lumea din sat conta numai ce făcea rău după ce se stricase de cap.

Și nu s-a stricat de cap atunci, pe loc. După ce a aflat vestea, 40 de zile a ținut post și s-a rugat Maicii Domnului să-i dea vești despre bărbatul ei. Post aspru, numai cu apă și cu o masă pe zi, după ora 6 seara. În seara celei de-a 40-cea zi, pe la 10, o bufniță s-a așezat pe pragul casei, în fața ușei și a început să cânte. Petruța îți amintește că avea ochii tatei. Sau cel puțin așa i s-a părut….Maică-sa, când a văzut-o, de-odată a răcnit, a picat în genunchi și a încercat s-o fugărească cu o bucată de lemn…bufnița s-a ridicat, a dat o roată casei și iarăși s-a pus în prag. Iarăși a cântat…Maică-sa din nou s-a repezit spre ea s-o fugărească. Bufnița iarăși a dat un ocol de casă, și din nou s-a așezat în prag, și din nou a început să cânte….Atunci maică-sa a strigat cu mare durere: „Să crape sufletu-n tine Ilie, cum mi-a crăpat mie inima”…Ilie…așa îl chema pe tăticul ei. Atunci bufnița s-a uitat la ea, s-a uitat la ei, copiii și, sub ochii lor, a gemut exact ca un om, apoi a prins a se ridica în zbor. Zbura sus, tot mai sus și mai sus….și de-acolo, din înaltul cerului și-a dat drumul în jos. A coborât ca un trăsnet!…exact în prag s-a prăbușit, omorându-se. Atunci, mămica a leșinat. Când s-a trezit, s-a repezit la bufniță, a luat-o în brațe și a început să-i cânte așa cum îi cânta tăticului când venea obosit de la treabă și își punea capul în poala ei…În acel moment, Petruța poate să jure că din ochii bufniței a văzut picurând lacrimi….(va urma)

…de Dragoș Huțuleac

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s