Gheorghe ȘOLDAN: „ Am propus anularea tuturor amenzilor aplicate pentru necompletarea formularul digital de intrare în România (PLF)”

Am depus în Parlament o propunere de lege spre dezbatere și aprobare în regim de urgență, pentru anularea amenzilor contravenționale pe care românii le-au primit pentru necompletarea formularului PLF. Proiectul prevede și returnarea tuturor sumelor reprezentând achitarea parțială sau integrală a amenzilor, la cerere.
Din decembrie, după intrarea în vigoare a OUG privind implementarea formularului digital de intrare în România și până în prezent, s-au dat mii de amenzi contravenționale românilor care s-au întors în țară și nu au completat formularul digital de intrare în România (PLF).
Din nefericire, autoritățile nu și-au făcut treaba cum trebuie și nici nu au informat oamenii cum să acceseze platforma, iar multe date cu caracter personal nu au ajuns la DSP dintr-o eroare tehnică sau dintr-o problemă birocratică.
Cei mai mulți dintre românii care s-au întors de sărbători în țară s-au trezit cu amenzi usturătoare, deși majoritatea acestora au completat în mod corect formularul digital de intrare în România (PLF).
Sunt cazuri de persoane care au primit mai multe amenzi de câte 3.000 de lei după ce au trecut frontiera mai multe zile la rând pentru a merge la lucru într-o localitate din țările vecine României. De asemenea, în baza acestor prevederi au fost amendați și piloți și însoțitorii de zbor.
Mulți dintre cei amendați nu mai pot face dovada completării formularul digital de intrare în România (PLF), iar DSP-ul nu mai dispune de aceste date. Prin urmare, un proces individual sau colectiv împotriva instituțiilor statului ar duce această situație într-un blocaj din care vor avea de pierdut românii.
Pentru a evita această situație neplăcută pentru zeci de mii de muncitori, dar și pentru toți cei care în mod nedrept au fost amendați, deși au completat formularul la timp, am propus anularea tuturor amenzilor aplicate pentru necompletarea formularul digital de intrare în România (PLF) și returnarea tuturor sumelor încasate de către stat, plata parțială sau totală a amenzilor.
Inițiativa mea a fost înregistrată astăzi și solicit tuturor parlamentarilor să o adopte, în regim de urgență, pentru a pune punct acestei situații revoltătoare.

Gheorghe ȘOLDAN – deputat PSD Suceava

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s