La nivelul Ministerului de Interne, a fost finalizat planul de acțiune privind managementul unui flux masiv de refugiați pe teritoriul României pentru eventualitatea în care Federația Rusă va invada în Ucraina. „Am analizat în etape cum intervenim, în primul rând, în județele din nord, respectiv din est, Maramureș, Suceava, Botoșani, Iași, Tulcea. Suntem în acest moment în analiză să vedem câte tabere pentru refugiați putem să montăm într-un timp relativ scurt, vorbesc de ore, maxim 10, 12, 24 de ore. Analizăm toate capacitățile de cazare existente pe județele de graniță”, a spus ministrul Lucian Bode.
La nivelul județului Suceava, posibilă poartă de intrare a unui flux masiv de migranți în România în caz de conflict în Ucraina, unul dintre scenarii ar prevede transformarea Spitalului Județean de Urgență în ”spital suport” pentru tratarea răniților și asigurarea urgențelor medicale care pot apărea în rândul refugiaților din statul vecin.
De asemenea, în județele aflate în apropierea graniței cu Ucraina (Suceava, Maramureș, Botoșani, Iași, Tulcea), la solicitarea Ministerului de Interne au fost efectuate în ultimele zile, împreună cu angajați ai IGSU, reverificări la toate locațiile din planul de evacuare pentru situații de urgență, fiind verificate și facilitățile care pot fi puse la nevoie la dispoziția refugiaților, la locațiile care ar putea fi transformate în spații de cazare pentru aceștia. Deocamdată, nu au fost anunțate aceste locații, dar oficialii de la București dau asigurări că numărul spațiilor care ar putea găzdui cetățenii ucraineni care ar fugi din calea războiului este mare. (O.S.)
Sursa: obiectivdesuceava.ro