Trăim deja într-o lume grăbită. Totul este pe repede înainte, chiar și dragostea, odihna, pacea. Vrem să le bifăm pe toate într-un timp scurt și de fapt nu ne mai bucurăm cu adevărat de nimic. Înainte vreme omul avea de cu seara stabilit un singur lucru pe care trebuie să-l rezolve a doua zi, iar ziua părea că nu se mai termină. Azi le vrem rezolvate pe toate rapid și nu mai simțim timpul. Duminică se va face amintire de fiul risipitor, care ajuns la saturație de mult prea bine își cere partea de avere, pe care în scurt timp, din lipsă de experiență și discernământ o cheltuie cu desfrânatele. Fuga de „acasă” este dovada unei libertăți înțelese greșit. Nicăieri nu vom avea de-a lungul vieții un sentiment mai liniștitor decât acela pe care l-am experimentat în anii copilăriei, când grijile erau pe spatele părinților, iar nouă ne era mintea doar la joc. Acum nici copiii nu mai simt la fel bucuria jocului, a vacanțelor, a unei duminici care în mod firesc ar trebui să înceapă prin prezența la Sfânta Liturghie și să continue alături de familie. Vrem să fim singuri, fără autoritatea părinților și a profesorilor, iar din acest motiv am ajuns o generație în derivă. Întoarcerea la firescul vieții, înseamnă revenirea la cumințenia de altădată. O lume mai bună nu înseamnă tehnologie avansată, securitate dincolo de intimitate, mâncare și haine din abundență. Este suficent să cultivăm respectul, educația și dragostea de Dumnezeu, iar totul în jurul nostru se va transforma în pace. Și poate să privim mai des în sus, la cer, soare, stele. Telefonul ne-a acaparat privirea și pierdem frumusețea din jurul nostru.
Autor: preot Alexandru Lungu
Jurnal de Bucovina 