Mirela Adomnicăi: „Am solicitat ministrului de Interne să urgenteze accesarea resurselor europene alocate României pentru gestionarea crizei refugiaților din Ucraina”

Deputatul social-democrat Mirela Adomnicăi i-a solicitat ministrului Lucian Bode să prezinte acțiunile întreprinse de Ministerul Afacerilor Interne pentru a accesa resursele disponibile la nivelul Uniunii Europene pentru gestionarea crizei umanitare determinate de un număr mare de refugiați de război din Ucraina. De asemenea, i-a cerut să precizeze câte dintre aceste resurse sunt sau vor fi alocate județului Suceava pentru a face față valului de refugiați din țara vecină.
„Județul Suceava a devenit în ultimele zile, principala poartă pentru refugiații care părăsesc Ucraina din cauza unui război absurd, declanșat de un agresor cinic și iresponsabil, respectiv de către Federația Rusă. Este evident că această criză umanitară de proporții nu va putea fi gestionată doar cu resursele existente la nivel local, iar din punctul meu de vedere nu vor fi suficiente nici resursele existente în prezent la nivel național. Fac așadar apel la toate autoritățile centrale, în principal către Guvern, dar și către diplomații români de la Bruxelles sau din celelalte state partenere să înceapă neîntârziat demersurile pentru accesarea resurselor europene ce ar putea fi alocate României pentru gestionarea acestei crize umanitare ce se va manifesta în primul rând în județele de graniță cu Ucraina, cum e și județul Suceava pe care îl reprezint în Parlamentul României”, a declarat Mirela Adomnicăi.
Chiar dacă în prezent situația acestor refugiați este încă sub control, potrivit tuturor estimărilor naționale, europene sau internaționale, în foarte scurt timp ne vom confrunta cu una dintre cele mai grave crize umanitare pe continentul european, de la al Doilea Război Mondial.
Conform estimărilor Organizației Națiunilor Unite, vor fi peste șapte milioane de cetățeni ucraineni ce vor fi nevoiți să își părăsească domiciliul din cauza războiului. Dintre aceștia, patru milioane vor căuta protecție în afara granițelor Ucrainei, iar România va fi unul dintre principalele state de tranzit sau de destinație. Vorbim așadar de sute de mii sau poate chiar milioane de refugiați ucraineni care ar putea intra în România, iar județul Suceava va fi una dintre principalele porți de acces.
„Fiecare partid din Parlamentul României are propriile sale canale de dialog cu diverse entități europene sau cu oficiali ai Uniunii Europene. Îi rog așadar, pe toți colegii din Parlament să fim uniți și să utilizăm toate aceste contacte pentru a determina o reacție adecvată de la nivel European sau chiar Euroatlantic, în sensul sprijinirii României în gestionarea a ceea ce se anunță a fi cea mai amplă criză umanitară de la al Doilea Război Mondial”, a subliniat parlamentarul social democrat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s