Case de hârtie!
Și fără să-ți taci neputința le-auzi sfâșierea. Le poți ghici risipindu-se, ca-ntr-o clipire de geană, în stol de-ndoliați fluturi mici-funigei. Știi că nu-i drept și-o știe o lume. Ce vină au casele rămase sfâșiate și fără de nume? Unele se tânguie surd, și-și bat de pereți ferestre prin care nu mai trece privirea. Altele-și apleacă fruntea până la pământ, să-și curme mai curând istovirea. Mai sunt și unele care privesc lung în zare. De dor de cei dragi. Și de-ntristare. Sunt cele ce știu că și foarte târziu, de dincolo de vremelnicie, spre sufletul demn și curajos Îndurarea nu uită să vie.
Oameni de hârtie!
Parcă și aud foșnetul mototolirii. O foaie albă, pe care s-au însemnat rânduri și gânduri, năvalnic sau îndelung încercat; cuvinte ferfenițite uneori sau atent scrijelite în scoarța sufletului, mai întâi; cerneala prefirată prin penița bucuriei sau a întristării, a îndoielii sau a încercării, a nădejdii că nu-s toate-n zadar sau a aleanului de prispa dintâi.
Și fila aceea trudită făcut ghem! O alta îi va lua locul foarte curând sau foarte târziu, când se va fi zăticnit – pentru un alt hotar de timp – iureșul zădărnicirii.
Viață de hârtie!
Sunt zile-n care timpul însuși ar putea părea de hârtie. Dar sunt și zile care știu că și foarte târziu, de dincolo de vremelnicie, pentru sufletul încăpător și frumos Lumina nu uită să vie. Înțelepciune de-am avea! Să știm să prefacem timpu-ndepărtat în fâșii de curând.
Autor: Daniela Ceredeev
Jurnal de Bucovina 