Dragoș Huțuleac: …amintiri din post.

Când eram mic, posteam dar nu știam că fac asta. Dacă bunica făcea mâncare de post, normal că posteam toți cei din casă. Alternativă nu era. Că nici frigider nu era. Așa că mâncarea era făcută de pe o zi pe alta iar la oala cu carne topită, plină cu cârnați, jumeri, bucăți de mușchi și alte minuni porcești, aflată pe prichiciul sobei, nu prea aveam voie sa umblu nici în zilele de harți. Darămite acum! Și nici nu știu….ori eu eram grozav de ticălos, ori folosea bunica o formulă magică de se întărea grăsimea aia de trebuia să iau ciocanul și dalta ca să pot ajunge la o bucățică de jumară. Că mai încercam eu câte un iureș, așa, când era plecată bunica prin vecini….dar în afară de faptul că mă chinuiam de numai să nivelez untura din oală ca să nu-și dea seama ce am făcut, vreo reușită fulminantă să-mi ostoiesc poftele de porcării nu țin minte să fi avut. Ba mai mult, pot zice cu mâna pe inimă că muncușoara asta de „acoperire” a urmelor era însoțită de zeci de rugăciuni de-ale copilăriei iar cea mai invocată, ca un fel de rugăciune a minții, era: „Dă, Doamne să nu afle bunica de ce am făcut! Dă, Doamne să nu afle bunica de ce am făcut! Dă, Doamne să nu afle bunica de ce am făcut!…” Spusă de sute, sau poate mii de ori până următoarea zi, să știți că are efect. Prin urmare aveam parte și de post, și de rugăciune. Bine, la vârsta aia nu mă gândeam eu la nemurirea sufletului, ci eram mult mai procupat de posibilitatea de a-mi lua o palmă la fund sau o ceartă zdravănă, dar orișicât, eu zic că efortul duhovnicesc se pune.
Chestia e că în ciuda faptului că posteam, nici nu prea simteam nevoia mâncărurilor de frupt. Borșul de fasole cu ceapă roșie și cu mămăligă era temelie în perioada postului Paștelui și-l aveam la felul I aproape tot timpul. Mai făcea și câte un borș de cartofi, dar ăla nu se mânca așa de bine, sau borș de sfeclă. Astea, amândouă, se mâncau grozav când puteau fi drese cu smântână. Acum, nu! Apoi, la felul doi, mâncarea era grozav de variată. Urzici mestecate, fasole prăjită, salată orientală, salată de fasole, de bob (asta niciodată nu mi-a plăcut), cartofi prăjiți, mâncărică de cartofi, sarmale de post, pilaf de orez cu bureți (altă mâncare care nici acuma nu-mi place), un fel de pireu peste care se punea ceapă călită, cartofi copți cu usturoi, iahnie de fasole. Cam astea mi le amintesc. Dar erau grozav de gustoase! Bine, era frumoasă și atmosfera, mai cu seamă când trăia bunicul. Ne adunam împreună la masă, povesteam, râdeam, plănuiam. Ne unea masa. Iar când terminam de mâncat, musai făceam cruce și rugăciunea asta: „Mulțumesc Doamne de pâine, de sare, de darul Sfinției Tale. Doamne, ce ne-ai dat azi, dă-ne și mâine, Doamne!” ….amintiri!

Autor: Dragoș Huțuleac

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s