Apel pentru sânge…

Este nevoie urgent de sânge grupa B3 pozitiv pentru dna Câmpan Mihaela Cristina, în vârstă de 49 de ani, mamă a doi copii, internată la Spitalul Județean „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. În situația dumneaei sunt și alte persoane, drept urmare nu strică să trecem pe la Centrul de Tranfuzie Sanguina Suceava pentru o faptă bună.

Din câte știm, Județul Suceava se confruntă din nou cu o criză de sânge pentru transfuzii, atât prin creșterea necesarului în spitale, cât și prin reducerea numărului de donatori. Cele mai mari lipsuri sunt la grupele AB4 și 0, atât pozitiv, cât și negativ, unde stocul este „la cota de avarie”, iar la grupele A2 și B3 stocul este la limită. Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Suceava, dr. Maria Pilat, a declarat, luni, că face apel la donatorii fidelizați și la cei care pot dona să facă acest gest umanitar, care ajută la salvarea de vieți. Marți, 17 mai a.c., o echipă de la Centrul de Transfuzie va merge la Spitalul Municipal Fălticeni, pentru o colectă mobilă, iar în perioada următoare vor fi reluate deplasările în județ, cu acest scop.

Dr. Pilat spune că cel mai mare consumator de sânge este Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, prin secțiile Chirurgie, Ortopedie, Ginecologie și Oncologie, iar pe locul doi se află Spitalul Municipal Rădăuți, cu Chirurgia și Ortopedia.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s