Există oameni a căror poveste trebuie spusă ca să inspire și pe alții. Oameni frumoși, hotărâți, pasionați, harnici, care au curajul să-și ducă visele până la capăt și care demonstrează că dacă vrei, poți. Doar că trebuie să-ți dorești cu adevărat, să muncești cu adevărat și atunci, ceea ce îți dorești, se întâmplă cu adevărat. Numai că nimic nu se poate fără muncă și fără răbdare. Pentru că boala societății de azi este aceea că oamenii visează să aibă de toate peste noapte. Ori așa ceva nu se poate. Succesul se construiește pe îndelete, cu pași mici, siguri, în aceeași direcție, fără scurtături. Deoarece succesul nu se rezumă numai la câștigul pe care îl acumulezi la capătul drumului. Ci succesul înseamnă să te educi permanent, pe tot parcursul drumului, să câștigi experiență, să înveți din fiecare încercare prin care treci, să acumulezi cunoștințe, să devii tot mai bun și tot mai înțelept cu fiecare pas pe care îl faci mai departe. Să te maturizezi din toate punctele de vedere. Acesta este succesul. Asta este adevărata „comoară” pe care o stăpânești cu adevărat. Pentru că, dacă rezumi succesul numai la „câștig”, nu ești cu adevărat bogat. Deoarece „câștigul” îl poți pierde într-o seară, dar experiența și cunoștințele acumulate nu se pierd decât odată cu tine și poate nici atunci. Această zestre, a ceea ce știi din propria experiență, o să-ți permită oricând să o iei de la capăt și să fii la fel de bun ca atunci când ai fost la apogeul împlinirii tale.
Astfel de oameni sunt Nicu și cu Sofica. Niște oameni pentru care imposibilul nu există. E doar un termen, un cuvânt aflat în dicționarul limbii române, dar în care ei nu cred. Dacă credeau, nu se apucau să facă o plantație de căpșuni pe vârf de munte. Ceva nemaivăzut nu numai în Paltinu (com. Vatra Moldoviței), dar cred că în întreaga țară. O plantație în toată regula, întinsă pe 1,5 ha, la 900 de m altitudine, de pe urma căreia familia lor trăiește decent, demonstrând tuturor că…dacă vrei, poți. Doar că, așa cum spuneam mai sus, nu „poți” peste noapte.
Povestea plantației „Căpșuni din Paltinu Bucovina” începe în urmă cu 9 ani. „Aveam strânși atunci vreo 20 000 de lei. Ne-am trezit cu noaptea-n cap să ne întâlnim cu oamenii de la care trebuia să luăm stolonii, pentru că înainte de răsăritul soarelui să fim înapoi, la plantat. Ne-am întâlnit cu domnii respectivi și am dat toți banii ăia pe…3 saci cu „buruieni”. Că ne-a prins și frica când ne întorceam și ne uitam în mașină. Dădusem o căruță de bani pe 3 saci de „buruieni”. Cel puțin așa ni se părea atunci. Și am făcut asta fără să fi plantat în viața noastră o căpșună, fără pic de experiență. Bine, ne-am documentat noi înainte, avusesem solarii cu roșii, știam puțină agricultură dar partea practică în privința căpșunilor ne lipsea cu desăvârșire. La întoarcere, ne așteptau 10 oameni la plantat. Că nici nu am început cu o suprafață mai modestă. Din prima am pus 1 ha. Și așa am început.”
Mă uit la amândoi cu câtă însuflețire povestesc. Amândurora li s-a luminat fața, le sclipesc ochii, se uită cu drag unul la altul și simți implinirea din sufletul lor. Și chiar au de ce să fie împliniți. Să pornești într-o asemenea aventură, nu-i de ici-colea. Să ai curajul să plantezi căpșuni pe vârf de munte și să-ți mai și iasă, e mai mult decât o realizare. E împlinerea zicalei populare „omul sfințește locul”. Pentru că Dumnezeu ne arată mereu că lucrează prin oameni și are grijă să-l pună pe fiecare acolo unde este nevoie de el, pentru a demostra că nimic nu-i imposibil când ai ajutorul Lui. Iar Nicu și cu Sofica au avut credința că vor reuși. Nu multă. Cât un bob de muștar și atât a fost suficient să transforme o fâneață de munte, în plantație de căpșuni. Altfel nu există explicație! Pentru că, atunci când atâția oameni din jur îți spun că ce vrei tu să faci e imposibil, trebuie să ai credință atât în tine, cât și în El, ca să reușești. Nu știu dacă exact cât un bob de muștar, sau un pic mai multă, dar știu sigur că fără, nu se poate…
Ca să ajungem la plantație, Nicu mi-a propus două variante. Fie cu mașina și să înconjurăm vreo 2 km, fie pe jos, să luăm muntele în piept, cale de vreo 400-500 de metri de urcuș abrupt. Am preferat să mergem pe jos. Mersul pe jos nu numai că este sănătos, dar te ajută să-ți faci ordine în gânduri și e un grozav prilej de discuții. Parcă altfel se deschide omul când se plimbă. Plus că de mașini, cred că majoritatea celor dintre noi ne-am săturat ca de mere pădurețe. Te trezești dimineața, pui fundul în mașină și mergi la serviciu. Termini programul, pui fundul din nou în mașină și te întorci acasă. E comod, dar rupe din farmecul vieții. Ori plimbarea îmbogățește viața. Te face să intri in contact cu natura, cu oamenii, cu energia acestora. Așa că am luat-o la pas prin grădina bunicilor lui Nicu, povestind….
„Din punctul meu de vedere, pentru noi, producătorii, ar fi foarte bine dacă am primi un pic mai mult sprijin din partea autorităților locale. Și nu mă refer aici neapărat la ajutor financiar. Uite, în zona noastră, ar prinde bine dacă primăria ar organiza o discuție între producători și patronii de magazine din zonă. Să încerce o mediere astfel încât toți cei care producem aici, în zona noastră, să distribuim totul aici. Să nu trebuiască să ducem marfa cale de zeci sau sute de kilometri. Eu distribui destul de mult la magazinele din zonă, dar cantitățile mari sunt nevoit să le vând în alte părți. Și gândește-te ce stres am când culeg câteva sute de kilograme ziua și pe toate trebuie să le dau noaptea, până a doua zi. Cel mai mult am cules 1000 de kilograme într-o singură zi și m-au cam luat transpirațiile când am văzut cât am de vândut peste noapte. Totuși, am avut noroc și am reușit. Până acum m-a ajutat Dumnezeu să nu rămân niciodată cu marfa nevândută, dar ar fi ceva benefic pentru toată lumea dacă am avea niște aranjamente contractuale aici, la noi. Uite, de exemplu eu, pe perioada sezonului, pot asigura necesarul de căpșuni pentru toate magazinele din zonă. Absolut toate. Față de alți producători, recunosc că am mulți clienți de pe la noi, dar aș putea să livrez pentru toată lumea. Doar că de multe ori patronii preferă să ia mai ieftin din import, decât să ia ceva de calitate de la noi, cei care producem local. E drept că este o oarecare diferență de preț, dar nu este așa de mare având în vedere calitatea produselor. Și așa educăm și consumatorii să consume produse de calitate, la prețuri decente, nu absurde, încurajăm și economia locală, efectiv dezvoltăm zona. Și personal cred că autoritățile locale pot intermedia relația dintre producători și patroni în așa fel încât să câștigăm cu toții de pe urma colaborării. Și noi, cei care producem și patronii care vând, și consumatorii. Am elimina astfel intermediarii, care vin la noi, cumpăra cantități imense, te scad la preț datorită cantității cumpărate, iau marfa și o duc în altă parte și brusc te trezești că cei mai câștigați sunt ei. Ori dacă ne-am uni puțin cei din zonă și am colabora împreună, am avea toți de câștigat.”
Uite așa, din vorbă în vorbă și din pauză în pauză am ajuns sus, la plantația „Căpșuni din Paltinu Bucovina”. Pe fosta fâneață, rândurile de căpșuni sunt aliniate ca la expoziție. Parcă știau că urmează să fie fotografiate și să se scrie despre ele. Multe înfloriseră, fiind gătite ca de sărbătoare. Totul era curat, ordonat, pus la punct. După cum spuneam la începutul articolului, „omul sfințește locul” și când ajungi acolo, te lămurești că într-adevăr așa este.
Nicu stă acolo sus pe tot parcursul săptămânii, de la începutul sezonului și până se termină. Partea de sus a fânarului a transformat-o în locuința. O camera largă, simplă, dotată cu tot ce îi trebuie pentru un confort minim. Personal am perceput-o ca o chilie. Fiind izolată, pe vârf de munte, cu o priveliște incredibilă de jur împrejur, te liniștește în mod incredibil. Nu i-am spus, dar parcă nu voiam să mai plec de acolo. Cred că liniștea respectivă îi dă puterea de a continua. De a merge mai departe. De a visa. De a-și pune în practică visele. De a găsi soluții.
„Problema este că majoritatea celor de vârsta noastră, sau mai tineri ca noi vor să facă bani peste noapte. Ori așa nu poți construi ceva de durată. O afacere se dezvoltă în timp. Cu răbdare. Gândește-te că am nouă ani de când trag aici și abia de doi ani pot zice că trăiesc decent de urma căpșunilor. Puteam să trăiesc și înainte, doar că nu mă mai dezvoltam dacă profitul nu-l reinvesteam. Rezistam cel mult doi ani pe piață și cedam. Timp de 7 ani, majoritatea banilor pe care îi câștigam aici, sus, cu căpșunile, îi reinvesteam tot aici. Evident că amândoi pe atunci mai avem și locuri de muncă în altă parte. La început făceam totul din sapă, udam cum puteam. Acum am bazinele astea, sistem de irigare, folosim folia, avem curent electric, totul este împrejmuit. Și uite așa, de doi ani, trăim decent numai din asta și am curaj să mă mai dezvolt. Dar a trebuit răbdare. Iar în acești 9 ani am învățat din experiențele adunate. Acum știm să planificăm banii, lucrările, suntem atenți la amănunte care la început ne scăpau sau nu le acordam importanță și care lăsate de izbeliște, ajungeau să ne coste mult. Nu mai facem asta. Acum știm ce trebuie de făcut, când trebuie de făcut, cum trebuie de făcut. Și nu aveam cum să știm toate astea dacă nu aveam răbdare și nu învățam de la an la an”
Ar fi multe de spus despre plantația „Căpșuni din Paltinu Bucovina”. Nicu este un bun povestitor și un om care vorbește din experiență. Iar de la oamenii cu experiență, indiferent de domeniu, întotdeauna ai ce învăța. Pentru mine, ceea ce a reușit să facă el, împreună cu soția sa, pe vârf de munte e incredibil și cred că trebuie cunoscută povestea lor de cât mai multă lume. Nu cred că mulți oameni de la noi din țară se pot lăuda că au mâncat „căpșuni de munte”. Pe de altă parte, în județul nostru știu că mai sunt plantații de căpșuni, dar niciuna nu cred că se află la 900 de metri altitudine. E ceva cu totul inedit. Calitatea căpșunilor o cunosc. În fiecare vară, în ultimii ani, când merg la părinți, am grijă să iau „Căpșuni din Paltinu Bucovina” de la magazinele pe care le aprovizionează. Sunt așa cum trebuie. Și trebuie să încurajăm oamenii care fac lucruri „așa cum trebuie”! Doar așa putem evolua, doar așa ne putem dezvolta, numai așa putem fi mai mult decât am fost….
PS: mai multe despre plantație (contact, fotografii, anunțuri, etc) găsiți pe pagina de facebook: „Căpșuni din Paltinu Bucovina”
Autor: Dragoș Huțuleac pentru Jurnal de Bucovina
***Dacă credeți că afacerea dumneavoastră sau povestea dvs de viață merită cunoscută, scrieți-ne pe whattap la numărul de telefon 0742 281 934 (sau pur si simplu sunați…)
Jurnal de Bucovina 
Un gând