Când eram copil, la țară, și aveam nevoie de bani pentru filme, înghețată, harbuji ș.a, trebuia să cer de la părinți. Dar, de multe ori, mai ales vara, nu ceream, ci pândeam găinile. Găina, după ce face un ou, cotcodăcește. Dacă, într-o zi, cotcodăceau zece găini, însemna că sunt 10 ouă. Șapte le declaram, adică le duceam în casă. Pe celelalte trei le duceam la aprozar, le vindeam și făceam bani pentru un film! Dar, tot în acea perioadă, am mai învățat ceva foarte important: nu toate găinile care cotcodăceau, făceau și ouă! Cele mai guralive… nu făceau nimic, chiar dacă, după „publicitatea” făcută prin curte, credeai că au făcut ouă de aur! Ajunsesem un fel de expert. După volumul și intonația unui cotcodăcit, îmi dădeam seama dacă găina aceea minte sau chiar a făcut un ou!
Mă credeți, sau nu mă credeți, dar experiența de atunci cu găinile, mă ajută acum, când îi ascult pe politicieni!..
Autor: Constantin Horbovanu