Cine n-o auzit expresia ,,La noi la Valea Stânei”, încă mai are multe de învățat. Amu să vin cu explicațiunea. Adică, de exemplu, într-o discuție, în care sunt oameni din întreaga comună, dacă e cineva din Valea Stânei, simte nevoia, dintr-un patriotism local mai accentuat, să zică ,,la noi…la Valea Stânei”. Și completez eu: un cătun, sau mai bine zis, o parte a satului nostru, unde au locuit și nemți, cu populație la fel ca în toată comuna, cu oameni gospodari, ca peste tot, dar cu o notă elitistă, ori, cu alte cuvinte ,,o țârî cu nasu mai pi sus”, sau, ,,mai… ciniva”. (vor râde colegele mele, cu siguranță)
Da’ lasî sî hiii, cî ari șî cu ci!
După datina Bisericii, părintele Constantin Coca, împreună cu întreaga suflare de la Sfânta Liturghie, cu prapuri, cruci și cu tot alaiul, a săvârșit slujba de pomenire a celor care-au căzut pentru țară.
Și școala, tot cu întreaga suflare, cu părinți și bunici, cu flori, steaguri și coșărci pline de bunătăți, de sufletul celor ce nu mai sunt, s-a alăturat procesiunii!
Am ascultat cuminți și răbdători, lungul pomelnic al celor ce-au plătit cu viața, pentru patrie, sub Sfântul soare, ce a trimis atâta căldură azi, de pocneau săracii copchii sub bondițe! Da’ nimic! Nicio smiorcăială, nicio icnitură mofturoasă, că prea ne-am ostenit, cu toții! Să fi văzut echipa grădiniței, ca niște găluște în straie naționale, cu opinci pitice, ce-au scos sufletul din mamele pline de nădușeală, până i-o văzut chitiți, ca niște artiști în miniatură… Oare cum pot să crească asemenea muguri, când, la 3, ori 5 ani, cântă
,,Drum bun, drum bun, toba bate! ”, cu glăscioarele ca de puișori, cu un toboșar, de-ți venea să – l papi, nu alta?
Clasa pregătitoare, ca niște mărțișoare, plini de flori, unul și unul, aliniați ostășește, au adus prinosul recunoștinței, eroilor locali, lângă troița bătută de timp.
Și-au început copiii a povesti, sub soarele mult prea darnic cu căldura, fără pic de umbră, despre ce-au auzit de la bătrâni. Fiecare, cu neamul și jertfa sa. Microfonul adus de Robert a făcut minuni, pentru că din piepturi de copii, au ieșit glasuri de îngeri. Ce-au povestit lecția recunoștinței. Expresia ,,jertfă supremă”, e greu de înfăptuit, dar și mai greu de înțeles și simțit cu adevărat. Poveștile bătrânilor, au fost transmise de copii și cu siguranță, uitate, nu vor fi! Interculturalitate, bună înțelegere între oameni, atrocități ale războiului și deportărilor, foamete, păduchi, copii orfani, spaimă, au fost doar câteva coordonate ale istoriei zbuciumate ale comunei noastre, cu doar câteva nume de familii, dintre toate cele care-au avut de suferit amar: Trufan, Moroșan, Hendl, Derevlean, Cenușă etc.
Și steagurile fâlfâiau și părintele, țintă, în ochii micuților. Și lumea toată, adunată, fiecare, la copilul său. Că cel mai frumos și mai cuminte i s-o părut a fi și chiar așa a fost!
S-a scurs câte o lacrimă și sudoare, pe multe, multe, frunți. S-a învățat încă o lecție de patriotism, așa cum a simțit fiecare suflet prezent!
Copiii au strâns stegulețle la piepturile mici, au spus, ce-au avut de spus, cum au știut ei mai bărbătește, că, le-am spus eu, barbaț’ o avut țara asta odatî șî barbaț’ trebii sî aibî, cî nu știm ci vremuri om apuca.
Frumos a încheiat părintele, cu cuvinte de multumire, pentru doamne, copii, părinți și toți enoriașii Sfintei Biserici! Cu rugămintea de a nu da uitării, pe cei ce-s azi, sub rădăcini!
Ne-am rugat pentru pace, în vremuri care se anunță, din ce în ce mai tulburi.
Costumele naționale, moștenite de la daci, au dat frumusețea pur românească, evenimentului!
Și după toate astea, să fi văzut când s-o ridicat ștergarele de pe coșărci…
În frunte cu cucoana, profesoară și ea, ce-a înghesuit brioșe colorate și moderne în coșarca tradițională, și-au tăbărât artiștii patrioți, mai ceva ca la Mărășești! Pampuște și foi, plăcinte cu urdă și mărar, colac cu mac și prăjitură cu mere, sucuri de toate felurile…
Cu spirtoasele, pentru cei mari, n-a fost chip, că zăpușeala și-a făcut de cap.
Iute s-a risipit toată lumea, da’ simt nevoia să spun, că expresia ,,La noi la Valea Stânei” nu întâmplător e folosită.
Că vorba veche:
,,Ci-i di gospodar, îi di gospodar”!
Vă mulțumesc, părinți și bunici, de copii pe care-i învăț, că mă răbdați!
Mulțumim, părinte, că frumoase activități continue se desfășoară între școală și Biserică!
Mulțumesc, doamnelor Rozalia și Ema și Ioana, domnilor Mugurel Poliec și Costel Zancu, pentru o zi de pitit în cel mai patriot colț al sufletului!
Să ne fie cu folos, să ne mai putem întâlni și la alte asemenea frumoase adunări!
Autor: Ilaria Pușcă
Jurnal de Bucovina 