Sunt un păcătos rătăcit într-o lume pe care și păcatele mele au tulburat-o năruindu-i armonia și echilibrul primordial. Îmi plâng greșelile, de câte ori am prilejul, pentru că știu că există un Dumnezeu care m-a zidit după chipul și asemănarea Sa și mi-a dăruit viață, voință și rațiune ca să mă bucur de minunile lumii în care mi-a îngăduit prezența. Iar pentru a mă întări în înfruntarea cu ispitele, mi-a dăruit credința. Am fost mereu recunoscător că mi-a hărăzit o țară frumoasă, neasemuit de frumoasă, ca fiu al unui popor creștin. Chiar dacă educația mea religioasă nu a fost una dintre cele mai solide, am înțeles în plină campanie comunistă de negare a religiei că biserica are puterea de a susține unitatea unui popor, iar credința îi dă tăria de a rezista multor încercări. De aceea am respectat-o, o respect și îi recunosc meritul. Cu credința în Dumnezeu și cu încrederea în biserică românii au răzbit prin vremuri zbuciumate și prin fel de fel de rătăciri aducătoare de dezbinare, de ură, de nimicire. Știuți sau neștiuți, trăitori anonimi dar și nume de români celebri sunt legați de biserică, o ultimă redută ce se împotrivește din răsputeri haosului, depravării și devierii omenirii de la normalitate în împrejurările care devin tot mai crunte și de neimaginat pe zi ce trece. Acesta este motivul pentru care mă cutremur punându-mi întrebarea unde este poporul român credincios, evlavios și smerit care a purtat pe umerii săi veacuri la rând icoana creștinătății, jertfindu-se când a fost nevoie întru slava neamului pentru a-l feri de risipire. Nu este posibil ca un neam întreg să fie decimat de rapănul păcatelor de tot felul, de la minciună la lăcomie și de la înșelare la silnicie.
Canalele de știri vorbesc de vreo două zile, pe diferite tonuri, despre scandalul declanșat de hotărârea de demolare a unei bisericuțe din Constanța. Un simplu fapt divers? Nu! Un mare fapt pervers. Un păcat enorm pe care l-a săvârșit cândva și fostul dictator, iertată să-i fie amintirea. În istoria noastră marii domnitori au sprijinit, au susținut și au slujit biserica, foarte conștienți de importanța ei pentru țară. Sub semnul sfânt al crucii românii și-au dobândit libertatea și independența, s-au mântuit cei căzuți pe câmpurile de luptă ale istoriei și s-au botezat creștinește generații după generații. Niciodată legile și legiuitorii omenești nu au îndrăznit să le înfrunte pe cele dumnezeiești. Dacă azi cineva cutează să se atingă de un simbol al neamului românesc, indiferent sub ce pretext, înseamnă că am decăzut dramatic și pierdem deja drepturi elementare.
Sunt un simplu păcătos, neimportant într-o lume care și-a prăpădit valorile. Dar mai cred în Dumnezeu și în neamul meu! Nu dărâmați bisericile! Nu risipiți neamul!
Autor: Casian Balabasciuc
Jurnal de Bucovina 