De câteva săptămâni, Sfântul Ilie aleargă cu carurile de foc prin cer, in stânga și dreapta, in sus și jos, pregatindu-se să distrugă lumea atunci când va fi ziua lui. Și merge el la Dumnezeu și-l întreabă:
– Doamne, când e ziua mea ?
– Mâine, Ilie , mâine !
Și Ilie pleacă, tunând și fulgerând, convins fiind că mâine va fi in sfârșit ziua lui și el își va putea pune in aplicare planul !
Copil fiind, imaginația mea zburda liberă pe cer precum Sfântul, închipuindu-mi-l pe acest Dumnezeu mai mult pișicher decât mincinos( deh, voia să salveze lumea doar! ), stând cu spatele in ușă, pentru orice eventualitate, abtinandu-se sa nu râdă, și răspunzându-i Sfântului, pe 21 iulie :
– A fost ieri, Ilie !
Și poate că și de asta Ilie este Sfânt, pentru că nu se supără, ba chiar își potolește mania și încet încet se duce înapoi la casa lui spunând :
– Maamasii , la anu tot o distrug !
Mă surprindea bunica cu poveștile ei, iar eu, amintindu-i mamei această istorioară cu Sfântul Ilie, vad cum incepe sa râdă și-mi zice :
– Ilie de la Rabâia !
– Ce-i cu el ?
– Umbla prin sat, îi dădeai un leu și el dansa !
– Cum ?
– Cu mâinile la spate !
– Când a murit bunicul tau, bunica ta l-a adus pe Gașpar sa cânte de jale, la fluier. Iar el, Ilie, dansa pe rupte !
– Cum ? O întreb eu pe mama iar ea, cu cel mai firesc aer din lume, poate identic cu cel cu care mâine Dumnezeu îi răspunde lui Ilie, îmi spune :
– Cu mâinile la spate !
Să fi trecut 60 de ani de atunci de când Ilie de la Rabâia dansa pentru un leu și nu asta mă intrigă ci faptul că ar fi fost surdo-mut. Iar dacă acest lucru a fost adevărat, mare pișicher și el!
Autor: Petru-Stelian Vasiliu
Jurnal de Bucovina 