Ioan Cristian Șologon: „Suntem curioși care va fi următoarea mic-unealtă secretă cu care se va fotografia dl. Flutur ca să-l ajute în comunicarea publică”

Vreau să ,,mulțumesc” pe această cale, colegului meu de alianță politică, dl. Gheorghe Flutur – președinte al Consiliului județean Suceava pentru modul deosebit în care ,,ne ajută” în comunicarea publică.

Deși era treaba Ministerului Transporturilor, prin CNAIR, a ținut morțiș să anunțe dumnealui finalizarea lucrărilor de asfaltare pe DN17, unde pe lângă faptul că nu are nici o atribuție nu a avut nici un merit că acesta s-a făcut, ba din contra.

Mai mult, aș dori să fac o observație și anume că noi, cei care mai facem și administrație, nu doar politică, știm că finalizarea oricărui proiect are loc după ce se semnează Recepția finală a lucrărilor de către beneficiar, în urma unor verificări riguroase făcute de dirigintele de șantier și nu atunci când se pune ultima lopată de asfalt. Altfel există riscul să se întâmple ce s-a mai întâmplat în țară, dar și în județul nostru, respectiv ca cei care fac aceste verificări să considere anunțul de terminare a lucrărilor o presiune politică, iar după recepție să ne trezim cu restricții de viteză și/sau tonaj sau, doamne ferește, chiar reparații.

Nu am contestat nici o clipă munca dumnealui pentru modernizarea Vămii Siret sau pentru deschiderea Punctului de trecere de la Vicov, dar aș dori foarte mult să îi întorc ajutorul pe care ni-l acordă în privința comunicării cât mai curând, pe proiectele care lâncezesc la Consiliul județean. Și mă refer aici fie cu ocazia inaugurării axialului Suceava – Iași, fie a Terminalului doi de la Aeroport sau măcar la asfaltarea drumului județean 209D (Mălini – Stânișoara – Crucea Talienilor) pentru care are asigurată finanțarea de la guvernul PSD, prin PNDL2 încă din 2017. Din păcate nu cred că o să am ocazia în mandatul acesta.

În altă ordine de idei suntem curioși care va fi următoarea mic-unealtă secretă cu care se va fotografia dl. Flutur ca să-l ajute în comunicarea publică. Sincer, nu avem idee, dar după fotografia cu sacul în spate de la inundații, după cea cu lopata de pe Centura Sucevei și după asta cu ruleta de pe DN 17, dacă continuă în felul ăsta eu tind să cred că urmează una cu o teslă. Momentul? Cel mai probabil la alegeri.

Ioan Cristian Șologon – Secretar executiv PSD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s