Dragoş Huţuleac: Cursuri de comunicare sau cum să faci frecţii la un picior de lemn

Într-un anumit spital din judeţul Suceava se desfăşoară un curs de comunicare, în urma căruia personalul spitalicesc ar trebui să aibă o comunicare mai prietenoasă şi performantă cu pacienţii şi colegii. Extraordinar! Ce altceva pot zice, fiind uimit de entuziasmul general care a cuprins atât lumea medicală cât şi societatea civilă vis-a-vis de acest demers ?!? Mie mi se pare trist. De ce, pentru că acest curs a fost organizat tocmai în urma presiunii publice care în ultimele luni a semnalizat în presă şi pe reţelele de socializare derapaje de comportament ale personalului medical sau auxiliar din instituţia cu pricina. Iar din acest punct de vedere, bag mâna în foc că se pot organiza şi mama cursurilor de comunicare dar comportamentul angajaţilor respectivi nu se va schimba sub nicio formă. Pentru că atunci când vine vorba sa fii om cu celalalt nu ţine de cursurile de comunicare absolvite, ci de 7 ani de acasă. Iar când aceşti 7 ani lipsesc, poţi fi tu doctor în comunicare la Sorbona că tot bombalău rămâi. Iar asta chiar e o problemă! O problemă la fel de mare ca spaga. Pentru că tu acolo nu dai bani ca să cumperi sănătate. Dai bani ca să cumperi demnitate. Iar asta e de o mârşăvenie de nedescris.  Pentru că nu te doare sufletul să dai un ban ca să te vindeci. Pentru sănătate, omul dă bani fără se se uite, fără să-i pese de ei. Dar când trebuie să dai „atenţii” ca să fii tratat cu respect, e dureros şi umilitor.

Ştiuuuu… şpaga a dispărut acolo. A dispărut exact cum va dispare comunicare deficientă. O să vorbim numai la trecut despre ele. Numai că să vezi al naibii trecut, că se tot repetă. Parcă ai fi într-o spirală a timpului.

Ca să fiu clar, nu mă refer aici la tot personalul instituţiei cu pricina. Am cunoscut acolo şi oameni care-şi merită titlul de om. Destul de mulţi ca să fiu drept. Dar am cunoscut şi loaze pline de nesimţire, care erau mari, tari, aroganţi-arogante, până în momentul când le puneai ceva în buzunar. Sau până în momentul când aflau cine eşti. Că şi asta se întâmplă acolo: statutul tău să-ţi „confere” drepturi în plus faţă de muritorii de rând. Dacă statutul e corespunzător, brusc „spaga” dispare, aroganţa dispare, totul e bine şi frumos. Zici că eşti într-un spital din filme…chiar şi de alea porno. Şi te bucuri de toata comunicarea profesionistă a personalului. Orală sau nu. Personal care chiar ştie să comunice dacă vrea. N-are nevoie de cursurile cu pricina. Deloc! Are în schimb nevoia de o selecţie şi o evaluare a resursei umane făcute de cineva care se pricepe şi care înţelege că într-o asemenea instituţie profesionismul trebuie să cântărească la fel de mult ca omenia.

de Dragoş Huţuleac

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s