Veşti „bune” pentru suceveni la început de an: se scumpeşte gigacaloria

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că noul preț al gigacaloriei în sistem centralizat în municipiul Suceava va fi de 567,92 de lei.

„O veste nu tocmai plăcută, dar asta este realitatea: se scumpește din nou prețul la gigacalorie. Ne-a venit de la ANRE și ANSC că s-a mărit prețul la transport-distribuție cu 28,4 la sută, de la 267,24 la 343,17 lei. Per total va crește gigacaloria de la 511,99 de lei la 567,92 de lei, reprezentând o creștere cu 10,9 la sută”, a spus Ion Lungu.

El a arătat că municipiul are noroc de subvenția pe care o primește de la bugetul național.

„Nu avem soluții. Avem noroc că ne vine această subvenție de la stat și deja am depus decontul pentru a doua jumătate a lunii decembrie în valoare de 5,5 milioane de lei”, a spus Lungu care a adăugat că această sumă se adaugă la cele 11 milioane de lei deja primite și că ar mai trebui să vină subvenția pe lunile ianuarie, februarie și martie.

„Cumva ne-am închide cu banii de la bugetul de stat pe aceste subvenții. Singura soluție a noastră este să reabilităm conductele de transport-distribuție pentru că aici intră și partea de pierderi în așa fel încât să avem și transportul și distribuția cât mai eficiente așa cum este societatea de producere, sursa, pe biomasă”, a spus Lungu.

Primarul a arătat că majorarea prețului gigacaloriei va determina o creștere cu trei milioane de lei a valorii subvenției pe care municipalitatea trebuie să o plătească și că speră să obțină acești bani de la bugetul de stat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s