Nici vorbă în această duminică de ninsoare adevărată, poate doar câțiva fulgi s-au drăgostit într-un vals efemer deasupra Siretului, însă și aceia au fost imediat prinși într-un sonet de Nicolae Șapcă, poetul de pe un tărâm mai melancolic, puțin mai îndepărtat de larma orașului. Însă, de oriunde ar veni – din forfota orașelor (Cernăuți, Suceava, Fălticeni) sau din liniștea unor locuri de poveste (Iordănești, Vatra Dornei, Pojorâta, Mahala…),”mașina cu poeți” nu face zgomot, aducând doar duioase revărsări de gânduri și simțiri. E sufletul fără frontiere al Bucovinei sau, cum mai bine a zis poetul ”Dragostei absolute”, Constantin Bulboacă din Fălticeni, e „un adevărat regal al sufletului românesc” această originală ”mașină”, călătoare-zburătoare prin cerul poeziei.
Scriam după întâlnirea din octombrie anul trecut la Cernăuți că poeții Bucovinei s-au strâns ca în sărutul lui Brâncuși, primind la inimile lor și alte talente – pe cei care poetizează în proză sau cântă poezia, pe povestitori, pictori sau, pur și simplu, ardenți admiratori ai literaturii. De data aceasta, fiind 19 februarie – Ziua Națională Constantin Brâncuși, chiar ne-am regăsit în dorința de a pătrunde în miracolul Sărutului, în misterul Zborului, în dorul de Infinit, toate exprimate în versurile poeților prezenți la întâlnire. La Cernăuți, aceste întâlniri au o semnificație deosebită, fragilitatea cuvântului poetic înălțând steaguri albe împotriva războiului. Muzele nu tac și nici Mărțișorul nu poate fi oprit de urletul sirenelor, și-a asigurat oaspeții gazda Palatului Național, poetul epigramist Vasile Bâcu.
După scenariul cunoscut, dar de fiecare dată aprofundat de noi emoții, s-a perindat recitalul poetic, dantelat cu cântecele îndrăgiților noștri interpreți. ”Nu e nevoie să înțelegi. Ești fericit să le vezi”, spunea Brâncuși despre sculpturile sale. Așa am putea spune și despre poezie. La un cenaclu, cum este ”Mașina cu poeți”, e o bucurie mai întâi să asculți, apoi, dacă mai primești și câte o carte în dar, să citești în liniște și să pătrunzi în sensul poeziei. I-am ascultat pe cei sosiți din sudul Bucovinei: tânărul Alexandru Cojocariu, cu versuri din noua sa plachetă ”Cripta eului liric”;”șoferul” poeților din Fălticeni, Constantin Bulboacă, autorul sosit cu o „Dragoste absolută”; Valerian Bedrule din Pojorâta, deschizător de „secunde-n uimire” în memoria lui Eminescu; Luminița Țăran cu vesuri de dragoste și pentru cântărețul limbii române Grigore Vieru; Marcel Flocea de la Câmpulung cu un apel la memorie; Gheorghe Varganici, cu un răscolitor „memento mori”. În premieră la Cernăuți și-au citit din creația lirică Saveta Vărăreanu din Fălticeni și Monica Buhac din Suceava. Surprinzător mi-a fost s-o întâlnesc printre oaspeții suceveni pe profesoara Felicia Oblezniuc din Câmpulung, interpretă de câtece populare românești și ucrainene din folclorul huțulilor trăitori în România. Jalea din cântarea ei, cu mesaj de rugăciune pentru pace pe pământ și în sufletele oamenilor, a fost atenuată de un crâmpei din ”tinerețea liberă” a scriitorului Cezar Straton și epigrama lui Constantin Horboveanu, mai marele pe „Mașina poeților” cu număr de Suceava.
Între acorduri vesele și triste” au alternat recitalurile poeților din Cernăuți – Nicolae Șapcă, Gheorghe Ungureanu, Gheorghe Bodnariuc, Dumitru Zaidel, Elizaveta Selețki. Vasile Bâcu a rămas cavalerul fidel epigramei, găsindu-i aproape fiecărui protagonist al recitalului liric câte un „clenci”, de care să-și atârne umorul. Puțini, dar buni, aș răspunde la constatarea regretabilă a Carolinei Jitaru, că s-a restrâns dureros de tot cercul poeților de la noi. Pe post de Disk-jockey al întâlnirii, Carolina a dirijat cu poezia cântată, ea însăși lansând laitmotivul melodic în amintirea a doi profesori de elită, Grigore și Lora Bostan de la Catedra de Filologie Română și Clasică, oameni ai scrisului, care au educat o generație de iubitori de poezie. Dintre aceștia câțiva pot fi numiți astăzi poeți.
Cântată poezia câștigă în farmec, mai ales dacă se revarsă din voci, cum sunt ale cunoscuților interpreți –Gheorghe Posteucă (de data aceasta în duet cu soția sa Irina), duetul Dumitru Caulea-Luminița Demianic, Carolina Jitaru. Original s-a prezentat Natalia-Camelia Proțiuc, cu un vechi cântec popular, ca o perpetuare a mesajelor din trecut ce au răsunat din partea poeților,. Un elogiu profesorilor universitari a adus Carolina Jitaru, amintindu-ne de Grigore Bostan poetul, cu melodia ei proprie pe versurile „Colindului din Țara Fagilor”. Iar peste toate durerile și regretele s-au prelins tămăduitor lacrimile mamelor, evocate duios de Carolina în melodia pe versurile unui fost coleg de radio, Alexandru Ciupac, retras de mai mulți ani pe un tărâm de liniște și sacralitate. ”Mașina cu poeți” ne-a adus un crâmpei din acea lume, visată și trăită în dulcele cuvânt „IUBIRE”.
Autor: Maria Toacă
Jurnal de Bucovina 