Scriu, dar nu știu dacă sunt scriitoare. E un verb prea mic „scriu” alături de un substantiv prea mare „scriitoare”.
În plus toți – aproape toți – scriem și atunci cum pot eu să am certitudinea că prin scris fac saltul de la a utiliza un stilou și a folosi cuvinte, ca oricare alt om, la a fi scriitoare, cum puțini pot fi!?
„Mulți chemați, dar puțini sunt aleși” e o vorbă a Lui Iisus, ce nu îmi dă pace. Sunt cu certitudine unul din cei chemați, dar gândul meu se oprește aici…
Am scris de la Crăciun până acum mai mult de jumătate din cartea DE LA SAMURAI LA ATHOS. M-am lăsat stăpânită de cuvinte, le-am lăsat să mă conducă ele pentru a îmbrăca în carne de slove florile și frunzele scheletului, ca un copac golaș, al proiectului cărții mele, pe care îl aveam în cap. Au fost zile nebune – și mă rog Domnului să mai fie! – când și setea, și foamea mi le-am potolit cu cuvinte. Aprindeam focul dimineața. Mă puneam la scris. Uitam de foc. Era frig. Nu îl simțeam. Îmi era cald de la cuvinte…
Și cu toată beatitudinea trăită tot mai tare e îndoiala.
Sunt doar un chemat… Și îmi fac treaba după chemare… Nu risipesc talantul…
Restul nu mai ține de mine…
Autor: Luminiţa Aldea
Jurnal de Bucovina 