Luminiţa Aldea: „Cenușăreasa ajunge prințesă doar în poveste. În viața reală e un pic mai greu”

Cenușăreasa ajunge prințesă doar în poveste. În viața reală e un pic mai greu.
Poți fi în mediu virtual tot ceea ce vrei să pozezi, să iei orice mască. E un fenomen și un val de oameni care ne dau lecții, sunt exemple de succes, de fericire, de cum să te realizezi. Îți dau sfaturi pentru orice.
Mie îmi plac cel mai mult cei care pozează în sfinți. E plin internetul de ei. Cu presa după ei sau sub lumina reflectoarelor sunt tot numai milostenie, bunătate, dragoste. Îi ascult și mă mir că nu au aură. Dincolo de masca purtată nu cred că au dat vreodată o felie de pâine vreunui flămând în viața reală.
Ce e dincolo de masca perfecțiunii și a succesului lor obținut ca în fabula în care o broască a vrut să fie cât o vacă și s-a tot umflat până a crăpat?!
E viața ca a fiecărui om, cu griji, cu dureri, cu necazuri, cu lacrimi, dar nu fiecare om se urcă băut și drogat la volan și nici nu conduce fără permis.
Cea mai mare grijă a mea este influența pe care o au așa-zise modele asupra tinerilor. Frații Tate erau supereroi. Ana Morodan era contesă. Preotul Visarion Alexa era farul creștinismului pe internet. În viața reală am aflat cu toții cine erau. Toți sunt ca broasca din fabulă.

Poate e timpul să aflăm și despre altfel de eroi ca tinerii să conștientizeze câtă muncă și sacrificiu e în spatele adevăratului succes.
În satul meu există un patron, Grigore Florea. Acum a ieșit la pensie și a lăsat afacerea copiilor, dar angajații lui încă povestesc ce fel de șef era. Are firma RAITAR. Și-a clădit afacerea zi de zi timp de treizeci și ceva de ani. A lucrat cot la cot cu muncitorii lui. Nu îl cunosc personal, dar îmi povestea o fostă angajată din fabrica lui că era în fiecare dimineață în firmă la 3-4 dimineața, că încărca marfă alături de ea, când erau multe comenzi, că împingea la cărucioare cu produse. Seara era ultimul care pleca din firmă.
Niciodată nu a ieșit în față să vorbească despre munca lui clădită cu pași mici, prin muncă colosală timp de treizeci de ani.
Poate e timpul să își spună povestea…
Eu îmi propun ca într-o zi să mă duc să vorbesc cu acest om și să scriu despre drumul domniei sale nu spre succes, ci pentru a clădi ceva, pentru a da de muncă la câteva sute de oameni.

Autor: Luminiţa Aldea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s