Dragoş Huţuleac: „E greu să scrii despre Paşte ceva ce nu s-a mai scris”

E greu să scrii despre Paşte ceva ce nu s-a mai scris. E plin internetul de articole pe această temă. Majoritatea superficiale. Inclusiv cele deja scrise de mine. Şi pentru că te gândeşti la ce vor zice alţii, iţi vine a scrie profund şi melancolic. Ca şi cum ai fi bolnav de romantism şi ţi-ai fi injectat Eminescu în vene. Îţi vine să vorbeşti despre semnificaţia Învierii, simbolistică, tradiţii şi cum oamenii sunt mai buni şi transfiguraţi zilele astea. Sfinţi, nu altceva! Asta pentru că vrei să-i impresionezi pe cei care citesc….
De fapt, tu vrei să vorbeşti despre sarmalele, cozonacii şi friptura de miel a bunicii. Sau a mamei. Depinde cu cine ai petrecut mai des această sărbătoare. Nasul oricum îţi freamătă şi simţi deja toate mirosurile de mâncare amintite. Mi-e îmi miroase şi a răcituri de cocoş. Că făcea bunica. Deja îmi plouă în gură….Nu ştiu altora, dar mie îmi vine a scrie şi despre bubuielile cu carbid. Şi despre mersul la denii. Unde grijile cele mai mari erau:

1. Să nu facem gălăgie prea mare că ne dădea părintele Ionică jos din cafas şi ne punea la mătănii;
2. Dacă erai băiat, să te strâmbi şi să te dai în stambă ca o maimuţă teribilistă care a băut redbull pentru a atrage atenţia fetelor, îndeosebi a celei pe care o plăceai;
3. Dacă erai fată, să o faci pe inabordabila şi să priveşti cu aşa zisă aroganţă la maimuţările băieţilor şi chiar să te încrunţi la cel pe care îl plăceai, deşi pocnea inima în tine de încântare când îl vedeai cât e de grozav;
4. Când plecam de la biserică, în loc să mergem pe drumul mare acasă, trebuia să mergem pe uliţile sau cărările mai ferite, ca să ne putem strânge în braţe, pupa, etc….totul „in silă” fireşte…

Tot când mă gândesc la Paşte, simt miros de haine noi şi brusc mă dor călcâile de la bătături. Pentru că Învierea venea şi cu o pereche de încălţări noi care trebuia sa ne ţină până în toamnă. Că atunci era altă sesiune de haine noi, pentru şcoală. Şi mai era o sesiune de cumpăraturi de Crăciun. Şi cam gata cu hainele….Şi mă mai gândesc la întunericul care era în biserică înainte de a ieşi părintele Ionică cu lumânarea aprinsă zicând: „Veniiiiiţi de luaaaaaţii Luminăăăăăăă”. Nerabdarea şi emoţia din acele clipe. Simţeai că iei parte la ceva deosebit! Apoi gândul îmi fuge la primul: „Hristos a înviat!” al părintelui şi la răspunsul într-un glas al sătenilor: „ Adevărat a înviat”. Un răspuns hotărât din toată fiinţa. Nimeni nu se îndoia că Iisus a învins moartea. Nici măcar beţivii satului sau nebunii lui.
Şi mă mai gândesc că părindele Ionică aprindea lumânarea cu chibritul, dar credinţa oamenilor o făcea să fie la fel de sfântă ca cea de la Ierusalim… Şi la ochii albaştri ai Dianei, care mereu avea cele mai frumoase hăinuţe de Paşte. Şi-atât!

de Dragoş Huţuleac