Și Doamne, frumos mai e la noi acasă, în satul nostru….Toate, după sănătoasă rânduială sunt făcute. Niciun pas mai încoace, ori mai încolo. Le facem așa, pentru că așa am apucat, de la părinți. Toate pregătirile se încheie cu împodobirea coșărcii. Așa-i zice tot satul, așa-i zic și eu. Oboseala e aproape de epuizare, dacă vrei să le pui pe toate în rânduială. De asta, coșarca, e ca o răsplată, în urma alergăturii întregului și Marelui Post. E ca o chintesență a hranei celei dătătoare de viață. E pasca, e comuniunea cu Hristos, cu întreaga lume, cu natura și cu animalele din gospodărie. Atâtea simboluri câte se găsesc în acest coș, numai să nu vrei, nu le înțelegi.
Alergatură multă și pentru păstrarea acestui obicei. Femeile-mi vor da dreptate: du-te la coptură și alege cea mai frumoasă babă, pudreaz-o cu zahar vanilat în fund și înfige-i cel mai frumos ou închistrit din casă; fugi în afumătoare și adu cârnaț: încolăceste-l cu grijă pe după babă și, de face pe ghibosu ‘, înfige-l fără milă, cu scobitori! Apoi pune hrean cu sfeclă, într-o ulcicuță, cât un dop, că mai multe de adăugat și coșarca nu-i cât o taraboanță. Fă iute un bulgăraș de unt, așa frumos, cu amândouă mâinile! Închistrește-l cu lingura fierbinte, numa’ dacă n-ai uitat să-l scoți din congelator, ca mine! Comedie, cum să nu pui unt, în coșarcă? Alt val de scandal cu partea bărbătească, ce-ți propune să nu-l mai pui. Ce, ar să vadă popa, chior de somn, între sutele de coșărci, că lipsește untul giugiulit, cu oncrop! Să continuăm! Caș și urdă, proaspete, drob de miel, ori țâghir, cum îi zic bătrânii, șuncă și slănină papricată!
Dedesubt, ca să ai ce căra și să-ți rupă mâinile, o barabulă, o cepușoară, un usturoi și tot ce ai de pus în pământ. Musai bani, să fie casa cu îndestulare, ardă- i-ar focu’ de necurați, că niciodată nu ajung, la nicio casă, oricât de mulți ar fi! Am uitat de pască! Fugi iar la coptură! Tai un triunghi zdravăn, ce simbolizează Sfânta Treime și mintea mea răs deșteaptă, mai iau și felii gospodărești de cozonac de mac și nucă și cam începe a se umple coșul. Fug în șură, iau hârlețu’n spate și-n pasul ștrengarului, o întind după usturoi verde, în fundu’ grădinii. Iau și pintrijel crețuc. Ce? Pe lângă tradiție, trebuie să fie și chitită coșarcuța de aproape 7 kile, da’ doară, vorba mamei-Dumnezeu măcar acum să-i dea hodină- ,,nu li trântești, așe, ca la cosaș’, în Trifu!” Adaugăm ouă scrise și roșii, pentru biserică, alegem cel mai frumos ștergar. Da’ ce-am uitat? Zahăr și sare, pentru vite, că amu am numa o mâță, da’ pun! Mâța o fi vită? Cum să fie vită, da-i suflet și ea! Ar zice tata:
-Ma pârlești, copchilî, cu rușânea, Cî scrii așe ceava!
Am adus lumânarea cea de ceară, busuioc și spic de grâu, legate artistic de toartă.
Na, gata-i! Și nu mi se pare alta mai frumoasă, gândesc netrebnic, cu păcatul mândriei. Îi fac și 20 de poze, să am la cercul de folclor. Bine că telefonul pozează iute. Ce făceam, dacă era ca pe vremuri, cu țolu-n cap, cu tot cu coșarcă, să mă-năduș tătă, că -s claustrofobă!
Si cum mă-ntorc, pe după-masă, dau cu ochii pe perete. Îi văd pe mama și pe tata, îmbrăcați cu straiele cele bune! Liniștiți de zbuciumul cel lumesc. Le port eu, cu vârf și îndesat, toate frământările, cum și ei le-au moștenit, de la ai lor. Aprind lumânarea și-mi aduc aminte, neprețuită mamă, cum, pe la 5, 6 anișori, îți rodeam, cum îi azi urechile, să mă iei cu pasca la sfințit.
-Tot o pascî ț-oi da eu, amuș! Vrei sî cliposăști șî sî dârdâi pintrii atâta răs amar di lumii?
Dar mă luai, blândă mamă! Îți puneai mintea cu mine și – mi făceai un pui de coșuc, așa, în mini-miniatură!
Nu mai văd a scrie, de lacrimi, că aș putea să scriu și să răs scriu, despre cât de tare m-au bucurat, de când mă știu, sărbătorile! Mulțumesc și ție, tată, pentru toți pantofiorii din toți anii, pe care-i ascundeam și mă uitam pe furiș. Și matale, tanti Anisie, pentru fustița de supraelastic, pe gumă, ce mi-ai cusut-o la mașina Ileana și pe care-am rupt-o înainte de Înviere, într-un cui, în gard la Mitu Saghin, cu Puiu Țiganeștilor, când am sărit să aduc capacele de la bleahurile cu carabit, cu care împușcau,,, tăț dracii di pi prund!”
Dumnezeu să vă ierte pe toți! Vă port în inimă cu nostalgie și, atât acasă, cât și la școală, îi învăț pe copii, că părinții și sărbătorile sunt cele mai mari bucurii de pe pământ!
De mult n – am mai scris așa mult, dar, decât să mă uit la televizor, mai bine am călătorit prin amintiri și taaare mi-a mai plăcut.
Vi le împărtășesc! Sigur vă regăsiți!
Sărbători tihnite!
Ne vedem cu puiuții și tradiția-n coșarcă, la a Doua Înviere!
Autor: Ilaria Puşcă
Jurnal de Bucovina 