Animalele au fost în Rai și omul a fost înzestrat cu ratiune și autoritate direct de la Dumnezeu pentru a le da nume. Dacă citim unele vieți de sfinți, vedem o relație extrem de strânsă și plină de prietenie , între om și animalele sălbatice.
Cea mai impresionanta istorisire din Limonariu este insa cea legata de avva Gherasim. Intalnind, pe malul Iordanului, un leu care era intepat in laba unui picior, rana ce se infectase cumplit, avva a fost rugat de fiara – care ii arata, cu lacrimi, piciorul cu pricina – sa-i dea ajutor. Gherasim i-a scos spinul, a curatat rana si a legat laba leului cu o panza, dupa care l-a indemnat sa plece. Animalul a ramas insa langa sfant, „ca un adevarat ucenic”, insotindu-l pretutindeni. In scurt timp, leul s-a integrat in comunitate, fratii indatorandu-l, in schimbul mancarii, cu slujbe, printre care si aceea de a duce un magar la apa. Odata, nefiind leul atent, niste negustori arabi au luat magarul. Animalul s-a intors la avva cu capul plecat. Crezand ca leul a mancat magarul, in locul supararii, sfantul a randuit fiarei slujba magarului, aceea de a cara apa de la Iordan la manastire, serviciu pe care l-a implinit pana cand un ostas, afland de acest canon, a daruit bani pentru cumpararea altui magar. La o vreme, trecand iar prin zona arabul care furase magarul, leul si-a eliberat prietenul si a mers sa i-l arate parintelui. Vazand ca leul nu gresise, sfantul i-a pus numele Iordan. Si asa au vietuit impreuna cinci ani, pana la moartea lui Gherasim. Istoria spune ca leul nu era de fata, asa incat, revenind si negasindu-si ocrotitorul, l-a cautat cu infrigurare pana cand, condus de ucenicul avvei, a gasit mormantul si a murit, la randul sau, acolo.
Sunt cunoscute si situatii cand moastele sfintilor au fost ocrotite si transportate de catre animale. Moastele Sfintilor Filomon si Apolonie au fost duse de un delfin in Alexandria. De asemenea, stim ca un leu l-a ajutat pe Cuviosul Zosima sa ingroape moastele Sfintei Maria Egipteanca.
In viata Sfantului Serafim de Sarov se spune ca acesta a fost slujit de un urs, care avea „diaconia sa”. Atunci cand trebuia sa primeasca vizitatori, sfantul ii spunea ursului Misa: „Decat sa-i sperii pe oameni, mai bine du-te sa-mi aduci ceva bun. Iar acesta ii aducea miere.
Creștinismul nu este împotriva iubirii de animale și nici nu-mi imaginez vreo situație în care dragostea poate fi suspendată pe motiv că prea mult strică. Iubirea față de natură, față de orice om , fața de animale sau plante este o datorie de netăgăduit in viața unui creștin. Cred că Raiul nu este un spațiu destinat exclusiv omului, fără a se regăsi în acest peisaj și viețuitoarele necuvântătoare , care au fost create la început pentru a trăi în armonie cu omul, lucru pierdut din cauza căderii in păcatul neascultării. Nu trebuie să ne lepădăm de animal pentru a-l iubi pe Hristos. Trebuie doar sa învățăm care este ierarhia fiecărui aspect din viața noastră, fără a pune lucrurile secundare în fața celor principale. Este loc în inima omului și pentru animal și pentru om , cât și pentru Dumnezeu, doar să știe omul cât să își deschidă ușa acestui spațiu nelimitat și de multe ori insuficent explorat.
Autor: Alexandru Lungu
Jurnal de Bucovina 