… când am lăsat în grija altora, pe care îi credeam de meserie, să facă ceea ce trebuia să fac eu, ca om;
… când am crezut că iertând mai dau o șansă celor fără scrupule să redevină umani;
… când am avut încredere în bunele intenții ale celor rău intenționați;
… când am promovat mediocritatea zicându-mi că fiecare trebuie să se bucure de egalitatea de șanse;
…când am tăcut, deși trebuia să țip și am întors privirea, deși trebuia să văd;
…când nu m-am întrebat de ce urlă unii și de ce alții păstrează tăcerea;
… când am socotit că uneori pedepsele sunt prea mari pentru greșeli considerate mici;
… când m-am lăsat influențat de părerile unor personalități ;
…când nu am făcut diferență între ce era al meu și ce se considera al nostru;
…când m-am bucurat că țara în care trăiesc apare pe harta unor mari puteri și am fost încântat că se bucură de atenția de acelora;
…că am fost prea mândru de istoria neamului, fără să-mi pun problema dacă tot ce spune o fi fost adevăr;
… că nu am înțeles că a fi demn nu este același lucru cu a arbora mândria;
… că am ignorat faptul că nu toți bărbații sunt bărbați, iar bărbăția nu este la cheremul oricui;
Am greșit mult prea mult pentru o viață, iar asta, fără doar și poate, mă face nevrednic de rai.
Iată de ce am ajuns acum la intrarea în iad.
Autor: Casian Balabasciuc
Jurnal de Bucovina 