Lilioara-Mariana Popescu: CORESPONDENȚA INEDITĂ MIHAI EMINESCU-VERONICA MICLE

     În fiecare an, în preajma lui 15 ianuarie, îmi place să-l re(descopăr) pe Eminescu. Având în vedere moștenirea culturală colosală pe care ne-a lăsat-o, consider că măcar atât putem face, noi, oamenii și cititorii de rând, pentru el, să ne alocăm timp pentru a-i (re)citi poeziile și proza, a-i (re)descoperi povestea de viață, a-i afla opiniile politice și sociale, a ne parfuma cu romantica, pasionala și complicata lui poveste de dragoste. Îl putem onora, de asemenea, cu vizite la Casa Memorială din Ipotești, cu plimbări prin pădure, cu popasuri la Lacul cu nuferi sau la monumentele dedicate lui, în atâtea și atâtea locuri din țara aceasta.

     Anul acesta,  am recitit inedita, controversata și misterioasa corespondență dintre MIHAI EMINESCU și VERONICA MICLE, ediție apărută la editura Polirom, în anul 2000, cu titlul DULCEA MEA DOAMNĂ/EMINUL MEU IUBIT. În volum se regăsesc 93 de scrisori ale lui Mihai Eminescu către Veronica Micle, 15 scrisori trimise de către aceasta lui Eminescu, o însemnare de la Titu Maiorescu adresată poetului, două scrisori ale Veronicăi Micle adresate surorii poetului, Harieta Eminovici. Scrisorile sunt însoțite de unele însemnări ale Veroniclei Micle cu referire la datare. Tot aici se regăsesc trimiterile lui la adresa lui Kogălniceanu, Anton Pann, Maiorescu,  Caragiale, Slavici.

     Mi-a atras atenția și m-a întristat deopotrivă preocuparea lui pentru a-și asigura o decență materială. Deși au trecut ani mulți peste țara asta, pare că lucrurile stau la fel și în vremurile noastre. Și atunci, ca și acum, principalii piloni ai culturii și educației se află pe treapta cea mai de jos la în privința resurselor financiare.

     Eleganța și simplitatea poveștilor de odinioară se observă  din modul în care cei doi se adresau unul altuia. Citind numai  începutul scrisorilor și descoperim deja suișurile și coborâșurile din povestea marilor îndrăgostiți: Scumpa mea amică/Dulcea mea amică/Dulcea și mânioasa mea amică/Sfânta și dulcea și nobila mea amică / Draga, dulcea și îngereasca mea Cuță/ Draga și Dulcea mea copilă / Doamnă/ Stimabilă Doamnă și respectata mea amică/ Doamna mea/ Dragă și dulce fată/Eminul meu/ Mițule iubit și al meu scump și drăgălaș/ Miguel Eminescu de Ipotești/ Mițule Băet iubit și drăgălaș/ Eminescul meu iubit/ Scumpul meu Eminescu / Domnul Eminescu/ Monsieur Eminescu.

     Formule de încheiere au și ele un farmec aparte: Al tău Gajus/Te rog mult nu mă uita, Mihai/ Petite jentilesse, je t’aime! Mihai/ Al tău pentru totdeauna, Eminescu/Al tău și dincolo de mormânt, Emin/Te sărut măcar în gând de mii de ori și rămân al tău pentru vecii-vecilor, Emin/ Tare mi-e frig în suflet și cu atât mă mai încălzesc când gândesc la tine/ Rămân cu tot respectul, al dumneavoastră supus servitor, M. Eminescu/ Al tău și iar al tău, sărutându-te, Emin/ Îți sărut mâinile cele mici și dulci și rămân al tău Eminescu /Veronica care nu poate fi supărată multă vreme pe răutăciosul ei Eminescu/ Te sărut din suflet, Veronica/ V. Micle.

      S-au spus atâtea de-a lungul vremii despre această poveste de iubire, au apărut atâtea intrigi, exagerări, concluzii pripite. Scrisorile romantice ale celor doi corespondenți au însă, puterea de a corecta imaginea îndrăgostiților iremediabil, Veronica fiind catalogată adesea ca fiind falsă și superficială, iar Eminescu poetul nefericit a cărui dragoste a fost neîmpărtășită.  După lecturarea scrisorilor, este mai mult decât evident faptul că au trăit o poveste autentică și frumoasă, împărtășită reciproc.

     Cartea este fasinantă și merită parcursă, cu atât mai mult cu cât ne aduce în prim plan un Eminescu muncitor, profesionist, exigent cu sine însuși, care își corecta poeziile de nenumărate ori înainte de a le da spre publicare, și nu un Eminescu visător, aflat sub vraja inspirației poetice divine.

SECVENȚE DIN INTERIOR:

              • Sper totodată, că pe lângă fericirea de a te revedea, voi avea și pe aceea de a-ți inspira curaj.

              • Cuță scumpă și neprețuită, acesta-i caracterul afurisit al lumii acesteia: amici reci și dușmani fierbinți.

              • Tot singurul bine din lumea aceasta e dragostea cea adevărată, care nu cunoaște nici răcire, nici scădere.

              • Ceea ce cineva are mai scump trebuie să-și păzească cu toată discreția. Găsit-am oare noi amândoi din nou comoara noastră pierdută, odorul nostru neprețuit, dragostea noastră?

              • Un lucru știu și voi hotărât: să fii a mea și pentru totdeauna. Nici nu îmi pot închipui altă viață decât în apropierea ta și numai sub condiția aceasta voi în genere să trăiesc.

              • De-ai fi aici te-aș pupa! Dar așa să pup în vânt? Căci tu ești începutul și sfârșitul vieții mele, cu tine se-ncepe și se-nchee gândul meu, al lui Emin.

              • Prin văzduhul ploios și înnegurat îți trimit mii de sărutări și doresc ca una cel puțin să-ți atingă gurița.

              • Veronică, dragă Veronică, când nu m-ăi mai iubi, să știi că mor.

              • 70 de mii de sărutări aș vrea și n-am nici una, nici una. Te mângâi eu dulce, te sărut cu drag, îți pup picioruțele și rămân ca totdeauna și pentru totdeauna al tău Turc cinstit și amorezat Emin aga

              • Te rog, te rog, te rog, iartă-mi păcatul că nu ți-am scris și nu-mi trece cu firul ars prin inimă. Căci te iubesc ca un nebun și te voi iubi și mort – draga, Dulcea, încântătoarea mea Veronicuță.

              • Te iubesc, te iubesc cu toată privațiunea de sentiment a trecutului meu, te iubesc tocmai pentru că viața mea a fost un pustiu, tocmai pentru că nimene nu m-a iubit în adevăr, tocmai pentru că numai iubirea și îndurarea ta am căutat-o pe pământ și pentru că ceea ce am dorit mai mult, am și aflat.

              • Iartă scrisoarea mea grobiană de alaltăieri, dar să știi tu că oricine ar vrea să mi te iee pe tine, singura mea avere și singura mea fericire din lume, e un om de nimic care merită spânzurătoare și epitetele cele mai proaste.

              • De vrei, de nu vrei, Vroni, te sărut chiar cu de-a sila și rămân ipocritul, netrebnicul, tacticosul, plănuitorul perfid, însă pururea al tău, Emin

              • Nicicând, absolut nicicând tu n-ai putut fi o cauză de supărare pentru mine, și aceasta pentru pricina că tu ești fericirea mea și unica mea fericire și fără tine n-aș avea nici la ce trăi.

              • Te sărut de mii de ori dulcea mea mea Cuță, îți cer iar iertare pentru vina tăcerii și rămân pentru totdeauna al tău Emin.

Mițicule, Mițule, Miluță te sărut și te sărut și te pup și te îmbrățișez și te doresc și iar te doresc și te doresc și iar te sărut și acum te sărut de mii de ori.

Autor: Popescu Lilioara Mariana