Sunt la a doua întrevedere cu Michelangelo Buonarroti și recunosc că a fost cea mai reușită întâlnire de vara aceasta. Nu știu ce sentimente trăiți voi când parcurgeți o carte incredibil de bună, dar eu mă trezesc într-o amânare intenționată, citind constant, doar că mai puțin, pentru a putea prelungi momentele până la confruntarea cu ultima pagină.
Asta mi s-a întâmplat și cu al doilea volum din Agonie și extaz. Dacă pe primul l-am parcurs într-o goană continuă, dornică să descopăr mai repede multitudinea de informații oferită de Irving Stone, la al doilea am simțit nevoia de a savura fiecare pagină în tihnă.
Odată ce-ți acorzi timp să o parcurgi pe îndelete, povestea cărții devine parte din povestea ta și nu mai vrei să o lași. Ți se pare că devii prieten cu personajele, empatizezi cu ele, conflictele lor devin conflictele tale, reușitele lor devine reușitele tale. Și atunci, cum să nu o porți mai mult cu tine?
Cele mai frumoase lecții despre simplitate, modestie, consecvență, pasiune și perseverență de aici le-am învățat. Ambele volume, merită cu adevărat citite, chiar dacă asta s-ar întinde și pe durata unui an întreg. E un privilegiu să le păstrezi pe noptieră și să-ți începi dimineața cu zece pagini sau să-ți închei ziua cu ele. Garantat timpul acela este unul câștigat.
Dincolo de pasiunea pentru marmură, arhitectură, poezie și pictură, vei afla despre conflictele cu Leonardo da Vinci, papa Iulius al II-lea sau papa Leon al X-lea, despre dragostea și devotamentul față de propria familie sau prieteni, despre marile iubiri trăite în taină.
Și ce destin minunat să ajungi până la 89 de ani conștient și activ, iar la final să te poți bucura de imaginea tututor operelor însemnate pe care le-ai creat! Începi de la Madona cu scara și Bătălia Centaurilor, Sfântul Proculus și Sfântul Petronius, Crucifixul de lemn, Cupidon dormind, statuia lui Bacchus, Pieta, Uriașul David, Sfânta familie, Scăldătorii, Madona cu pruncul, Geneza pictată pe bolta Capelei Sixtine, Judecata de Apoi pentru Papa Paul al III-lea, Moise pentru cavoul lui Iulis, cei patru uriași neterminați de la Florența, Aurora și Amurgul, Noaptea și Ziua pentru capela Medici, Convertirea lui Pavel și Răstignirea lui Petru și te oprești în final la catedrala Sfântul Petru, devenind odată cu ele parte din dumnezeire și eternitate.
SECVENȚE DIN INTERIOR:
- Sfințenia nu stă în lucrurile înconjurătoare. E o însușire spirituală lăuntrică.
- Lucrul de seamă, la om, este curajul. Cred că lui Dumnezeu îi place mai mult demnitatea decât slugărnicia.
- Îi înfățișă pe Adam și pe Eva, nu ca pe niște ființe mici, sfioase și delicate, ci ca pe niște făpturi puternic clădite, sprintene, frumoase, la fel de primordiale ca și bolovanii care-i fereau de șarpele încolăcit pe măr și primind ispita acestuia cu o forță de o consimțire liniștită, și nu ca pe o slăbiciune prostească.
- Michelangelo credea în Dumnezeu. În cele mai negre clipe, mărturisea: „Dumnezeu nu ne-a creat ca să ne părăsească.” Iar acum trebuia să arate lumii cine este Dumnezeu, cum arată și ce simte, în ce stă puterea și harul lui divin. Dumnezeul înfățișat de el nu trebuia să fie ciudat, sau deosebit, sau altfel închipuit, ci Dumnezeu, tatăl tuturor oamenilor, un Dumnezeu în care omul să se recunoască și pe care să-l cinstească.
- Ajunsese așadar în toamna vieții; omul avea și el anotimpurile lui, ca și pământul.
- Atâta timp cât trăiește arta, omul nu piere.
- Dacă n-am primi decât ce merităm, ziua judecății de apoi ar fi nesuferit de plictisitoare.
- Era încredințat că fiecare om e răspunzător de purtarea lui pe pământ, că în fiecare se află un judecător lăuntric.
- Viața a fost bună, Dumnezeu nu m-a creat ca să mă părăsească. Am iubit marmura, da, vopseaua de asemenea. Mi-a fost dragă arhitectura, poezia de asemenea. Mi-am iubit familia și prietenii. L-am iubit pe Dumnezeu, formele pământului și ale cerului și pe oameni de asemenea. Mi-a fost dragă din plin viața, și acum mi-e dragă moartea, ca un sfârșit firesc al vieții. Il Magnifico ar fi fericit: pentru mine, forțele nimicirii n-au învins niciodată forțele creației.
Autor: Lilioara-Mariana Popescu
Jurnal de Bucovina 