Sufletul nu obosește.
Nu mă credeți?
Cum altfel
ne-am putea explica
de ce, atunci când
brațele cad,
picioarele se opresc,
ochii se întunecă
gura nu mai strigă,
urechile se închid,
plămânii cedează
și pielea se usucă,
sufletul este mai viu
ca niciodată?
Sufletul nu poate fi copleșit.
Din ce alt motiv,
când inima țipă,
că nu mai poate,
că simte prea multe,
că nu mai vrea,
s-ar zbengui
și s-ar veseli sufletul
înăuntrul tău?
Sufletul cuprinde tot.
Altfel, atunci când mintea,
extenuată,
nu mai pricepe nimic,
acesta nu ar colinda
arcul semilunii,
nu ar bea
din spuma mării
și nu s-ar pierde
în adâncul munților,
prin pădurea viselor.
Autor: Tudor Caciur-Aioanei
Jurnal de Bucovina 