S-au deschis cerurile,
iar Domnul se uită în jos,
spre mine. O groaznică mirare
mă cuprinde și o spaimă
instinctivă îmi răscolește inima.
De ce s-ar coborî El
din sferele Lui,
dintre îngeri și sfinți?
De ce ar părăsi Paradisul,
unde o clipă poate valora
cât viața unui întreg univers,
pentru existența mea moartă?
Aici nu va găsi nimic.
De ce a venit?
„S-a săturat de mine.”
„Nu mă mai iubește.”
„Vrea să mă abandoneze.”
„O să mă blesteme, ca pe
curmalul neroditor.”
Sub privirea Lui, grăuntele
îndoielii germinează,
rădăcinile i se răspândesc
în tot corpul meu, din piept
până în vârful degetelor.
Simt cum îmi leagă sufletul,
așa, mărunt cum e,
și îl sufocă…
–
Doamne, cum am ajuns…
Acum oricare alt om e ca un dumnezeu.
Autor: Tudor Caciur-Aioanei
