Din când în când, parcă tot mai des, mi se face dor de poporul meu, așa cum îl știu din istorii și din legende. Mi-e dor de poporul pe care l-am văzut adunat laolaltă de ritmul alert al ceterii, îmbrăcat în hainele sale de sărbătoare, mândru, cu fruntea ridicată semeț , împrăștiind în jurul său bărbăție și demnitate, cu acel unic sentiment de verticalitate și dârzenie pe are îl cunoaște numai cine știe a fi stăpân pe destinul și pământul său. Aș vrea să regăsesc poporul iubitor de neam și glie, de libertate și adevăr, rostindu-și răspicat crezul și cinstindu-și cu smerenia cuvenită datinile și legile sfinte. Mi-e dor de poporul îmbrăcat cu decență în strai curat ca și obrazul, cu conștiința primenită, ca și năzuințele. Aștept răbdător să-l revăd azi și în fiecare zi în care nu visează la pomană cu ciolan și cârnați.
Autor: Casian Balabasciuc
