E târziu, atât de târziu! E ora la care năvălesc dorurile, inefabile doruri! E ora din noapte când se deschid stăvilarele lacrimilor... De fiecare dată când mă simt cuprins de inefabile doruri, mai ales spre lăsarea serilor care au devenit tot mai lungi, gândul meu, răzlețit cine știe prin ce colțuri ale lumii, încearcă din … Continuă să citești David Croitor: PUHOIUL