Petruța nu era nici cea mai urâtă, dar nici cea mai frumoasă fată din sat. În schimb îi râdeau tot timpul ochii, albaștri ca seninul cerului în cele mai frumoase dimineți de vară. Era și vrednică. Gospodăroasă. Știa să facă din puțin mult și din aproape nimica, scotea niște mâncăruri de până și chiaburii satului … Continuă să citești …ochii și păcatele