Cine este Marius-Costel Eşi? Aş începe prin a aminti că este licenţiat în filosofie (1998), drept (2008) şi ştiinţe economice (2011), deţine un doctorat în Ontologie şi filosofia ştiinţei, obţinut la Universitatea ,,Al. I. Cuza” Iaşi (2007) și unul în economie, obținut la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Este membru în bordul ştiinţific editorial al unor publicaţii (inter)naţionale (Research in Business and Management – SUA; Business and Management Horizons – SUA; International Relations and Diplomacy – SUA; International Journal of Scientific Research in Knowledge – Malaysia; Ecoforum Journal – Suceava; RevistaRomânia Azi – Suceava; EPISTEME – Suceava), membru marcant al unor comitete ştiinţifice în cadrul unor conferinţe de prestigiu din ţară şi din străinătate (Conferinţa Europeană e-Learning ECEL – Copenhaga, 2014; Conferinţa Internaţională LUMEN – Iaşi, 2013 şi 2014; Conferinţa Internaţională ’’Schimbare şi inovaţie în ştiinţele educaţiei” – Suceava, 2010), membru în diverse asociaţii profesionale(European Society for the Systemic Innovation of Education – ESSIE; Romanian Special Interest Group on Computer-Human Interaction of the Association for Computing Machinery). Are publicate mai multe cărţi ca unic autor, peste 80 de articole ştiinţifice apărute în diferite lucrări de specialitate naţionale şi internaţionale (printre temele abordate pot fi amintite cele de ontologie, filosofia ştiinţei, filosofia limbajului, logică şi argumentare, economie, didactică/teoria educaţiei). A participat la numeroase sesiuni, simpozioane, conferinţe/colocvii naţionale şi internaţionale. Are o vastă experienţă în educaţie, în ceea ce priveşte activitatea didactică, predând discipline socio-umane în învăţământul preuniversitar de stat şi particular din Suceava din 1998. În prezent este lector universitar la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei în cadrul Universităţii ,,Ştefan cel Mare” din Suceava. Printre cursurile şi seminariile susţinute la universitatea suceveană de către distinsul lector universitar pot fi amintite Logică şi teoria argumentării, Filosofia minţii, Didactica domeniului şi dezvoltări în didactica specialităţii, Didactica specialităţii, Managementul clasei de elevi, Managementul organizaţiei şcolare). Iar lista nu se opreşte aici. O viaţă dedicată oamenilor, educaţiei, cercetării…
Marius-Costel EŞI: Vă mulţumesc pentru această descriere, caracterizare succintă, nu ştiu cum să-i spun.Va mulţumesc, de asemenea, pentru gândurile şi vorbele frumoase, cât şi pentru invitaţia pe care mi-aţi adresat-o.
,,Pot spune că viaţa mi-a oferit şansa de a face parte dintr-o lume pe care mulţi o râvnesc, dar puţini o înţeleg cu adevărat”
– Domnule profesor, cum aţi descrie în trei fraze ideea de activitate didactică?
– Activitatea didactică presupune o provocare pentru cei care doresc să îmbrăţişeze o carieră de acest fel. Profesia didactică oferă posibilitatea unei motivaţii, pe de o parte, şansa de a colabora, de a lucra, cu elevii şi studenţii, de a fi alături de aceştia, dar şi de alţi actori socio-educaţionali implicaţi în acest demers, iar pe de altă parte, libertate de exprimare şi autonomie în ceea ce priveşte exercitarea acestei profesii. Pot spune că viaţa mi-a oferit şansa de a face parte dintr-o lume pe care mulţi o râvnesc, dar pe care puţini o înţeleg cu adevărat.
,,Educaţia e pur şi simplu educaţie, nimic mai mult”
– Cum aţi descrie ideea de educaţie în raportul vocaţie-necesitate?
– A vorbi despre educaţie la nivelul unui astfel de raport, presupune, din punctul meu de vedere, a aduce în discuţie probleme referitoare la ceea ce înseamnă calitatea unui proces de învăţare în interiorul unui sistem social. Problema calităţii procesului de învăţare este una relativă, în sensul că o astfel de abordare trebuie să se raporteze la ideea de pragmatism. În plus, suntem obişnuiţi să admitem că un proces de învăţare devine eficient în măsura în care se dovedeşte a fi util actorilor sociali şi implicit, sistemului căruia aceştia îi aparţin. Cum putem vorbi despre problemele educaţiei, dacă unii dintre cei care ar trebui să slujească acesteia sunt, mai degrabă, preocupaţi (şi uneori obligaţi să fie preocupaţi) de probleme care ţin mai degrabă de birocraţie? Calitatea unui sistem de învăţământ şi implicit a unui proces educaţional se exprimă astăzi în manieră cantitativă. Cu cât aduci mai multe dovezi ,,scrise” (şi care presupun de cele mai multe ori costuri financiare ridicate) în faţa unor nenumărate organisme, respectiv comisii de control, supraveghere şi evaluare, cu atât eşti considerat că faci parte dintre cei mai buni. Au dispărut vremurile în care notorietatea celui mai bun era direct proporţională şi cu valoarea acestuia. De altfel, una dintre problemele majore ale educaţiei rezidă în faptul că educaţia însăşi are nevoie de educaţie. Şi nu este deloc onorabil că educaţia a ajuns să cerşească educaţie. Peformanţa în educaţie nu trebuie să se concretizeze prin birocraţie ştiinţifică şi personal administrativ excesiv. Aceasta nu înseamnă că cercetarea ştiinţifică trebuie să bată pasul pe loc sau că nu ai voie să te implici în cât mai multe activităţi generate de o sete de cunoaştere specific umană sau că nu e necesară o structură administrativă. Dar cred că toate aceste componente birocratice şi administrative ar trebui să fie adaptate nevoilor reale, conforme atât cu norme specifice principiului echilibrului, cât şi unui management cu adevărat pragmatic.Educaţia e pur şi simplu educaţie, nimic mai mult. Componenta vocaţională reprezintă, de asemenea, alături de cea socială, un indicator de bază în acest sens. Or, rezolvarea raportului vocaţie-necesitate (luând în considerare ideea de educaţie) constituie, în opinia mea, mai degrabă o problemă de principiu subiectiv al existenţei umane.
,,Nu ai voie să devii duhovnic fără să nu ai experienţa mântuirii”
– Educaţia de astăzi are nevoie de medici sau de mântuire?
– În societatea actuală este evidentă o formă aparte de educaţie, una care nu satisface de fiecare dată criteriile de validitate ce fac trimitere la valorile etichetate drept ,,pur” morale/ etice. Aş fi tentat, mai degrabă, să afirm că socialul generează o formă aparte de educaţie, o formă pe care aş numi-o educaţie sălbatică. Ceea ce vreau să evidenţiez este că o astfel de educaţie a apărut din nevoia de a inventa o nevoie cu scopul de a satisface o altă nevoie. Această asumpţie presupune o reevaluare continuă a ideii de educaţie deşi, ea, educaţia, privită în ansamblu, e unică prin efectele pe care le produce în social. Nu ai voie să devii duhovnic fără să nu ai experienţa mântuirii.De aceea, o înţelegere judicioasă şi pragmatică a conceptului de ,,educaţie” raportată la dimensiunea spirituală a fiinţei umane reprezintă, în opinia mea, un aspect relevant cu privire la legitimitatea activităţilorcare se regăsesc în ceea ce ne place să numim o societate sănătoasă.
,,Trăim vremuri în care orice formă de educaţie implică un cost de oportunitate”
– Şi, dacă ar fi să încercaţi o definiţie a educaţiei, atunci cum aţi exprima-o?
– Din punctul meu de vedere definiţiile legate de educaţie restricţionează în general universul de discurs, de aplicabilitate la nivel social. Desigur, dacă aş urmări totuşi o definiţie a ceea ce reprezintă educaţia, atunci m-aş raporta, în primul rând, la ceea ce exprimă aceasta prin suflet. Aş spune, mai degrabă, că educaţia este floarea a cărei frumuseţe transformă tăcerea sufletului în creaţie. Cu alte cuvinte, felul de a fi şi de a se autoconserva al educaţiei reprezintă un act de creaţie care nu poate fi decriptat şi interpretat decât prin intermediul sufletului. Cu toate acestea, consider că dincolo de dimensiunea spirituală a educaţiei trebuie luată în considerare şi semnificaţia pragmatică a acesteia. Astfel, în al doilea rând, dincolo de o filosofie a educaţiei, cred că educaţia de astăzi (vorbesc despre educaţia privită ca proces de evoluţie a unui sistem social) ar trebui să exprime realism şi să se plieze pe aspecte de natură economică. Trăim vremuri în care orice formă de educaţie presupune un cost de oportunitate. O alegem pe aceea care, credem noi, se potriveşte cel mai bine cu propriul nostru fel de a fi. Or, o astfel de alegere are un preţ care rezultă din sacrificii şi renunţări. Cu toate acestea, nimic nu este mai presus decât valoarea pe care orice formă de educaţie o lasă impregnată într-o societate. Da, trăim vremuri în care omenirea se schimbă. Cu siguranţă că vor veni şi vremuri în care natura spiritului va fi alta. Dimensiunea spirituală va avea probabil şi alte conotaţii decât cele asumate până în momentul de faţă. Probabil că şi cunoaşterea, aşa cum este astăzi percepută şi înţeleasă, va dobândi într-un viitor apropiat o altă formă, o altă structură, se va raporta la alte dimensiuni temporale. Cu toate acestea, convingerea mea este că educaţia nu aparţine viitorului, ci trecutului, valorilor tradiţionale. Istoria însă face tot posibilul ca ea, educaţia, să devină modernă în prezent şi perfectibilă în viitor.
,,Consider că investiţia în educaţie înseamnă susţinerea şi promovarea ideii care pune în lumină o teorie a adevăratelor valori”
– Domnule profesor, vorbiţi despre o educaţie cvasiperfectă, perfectibilă în limbajul dumneavoastră. Este oare posibil aşa ceva într-o societate, oricare ar fi aceasta?
– Cu riscul de a cădea într-un argument ce se situează pe poziţiile unui idealism categoric pot afirma că o educaţie perfectă o putem regăsi în cea mai bună dintre lumile posibile. Desigur, pe de altă parte, poziţionându-mă într-o dimensiune a realismului social, nu pot decât să constat că o educaţie perfectibilă nu este cu putinţă decât în condiţiile în care se doreşte cu adevărat acest lucru. Altfel spus, în condiţiile în care se investeşte într-o educaţie care apără îndeosebi interesele naţionale, ideea de familie şi de morală putem spune că suntem pe un culoar favorabil în ceea ce priveşte identitatea valorică. În acest sens, consider că investiţia în educaţie înseamnă susţinerea şi promovarea ideii care pune în lumină o teorie a adevăratelor valori. Totodată, fiind adeptul meritocraţiei, susţin şi ideea că trebuie încurajat învăţământul privat şi că investiţiile în educaţie şi în câmpul cercetării ştiinţifice ar trebui să constituie priorităţi în strategii de promovare, susţinere şi dezvoltare a unui sistem social. În acest mod, accentul pe o educaţie de calitate poate constitui un punct de plecare în ceea ce priveşte progresul unei naţiuni. Nu vreau să folosesc acum cuvinte mari, dar experienţa istorică a unor naţiuni reprezintă argumente în acest sens. Desigur, sunt de discutat cu privire la această problemă o serie de aspecte care trimit la modalităţi unice de a participa de-a lungul timpului la o istorie a educaţiei. Poate, cu altă ocazie vom aborda şi această problemă. Aşadar, consider că întreprinzătorii de astăzi ar trebui să se orienteze mai mult şi spre investiţii de lungă durată, spre tot ceea ce are legătură cu mediul educaţional privat.
,,Cred că educaţia viitorului va fi aceea care va avea nevoie de conştiinţa propriei sale identităţi”
– Cum arată în viziunea dumneavoastră o educaţie a viitorului?
– Comportamentul societăţii în genere relevă o dezvoltare cauzală în conformitate cu noile rezultate ştiinţifice actuale. Modul în care tinerii de astăzi se referă la şcoală şi la procesul de învăţare nu face decât să reliefeze pe de o parte, necesitatea de a se mişca rapid şi eficient, iar pe de altă parte, de a scurta distanţele informaţionale. Probabil că educaţia viitorului va fi una care va avea nevoie de ceva care este mai presus de schimbare. Cred că educaţia viitorului va fi aceea care va avea nevoie de conştiinţa propriei sale identităţi. Ȋn perspectivă sincronică, o posibilă evoluţie a educaţiei ar presupune adaptare intensională (de conţinut) şi extensională (de sferă) prin redimensionarea culturii educaţionale, ţinând cont de două componente, aparent contradictorii, dar care, din punctul meu de vedere au un rol important în ceea ce se vrea a fi o educaţie a viitorului. Aceste două componenete sunt tradiţia şi inovaţia. De altfel, observăm că redimensionarea învăţării (inovatoare/spontane) se concretizează prin raportare la dimensiunea culturală/socială în care se derulează procesul educaţional. De aceea, consider că regândirea contextului, reevaluarea cerinţelor şi redimensionarea conţinuturilor de abordare ilustrează necesitatea unui proces de optimizare şi progres a ceea ce omenirea înţelege prin ideea de educaţie.
– Domnule profesor, vă mulţumesc pentru aceste momente plăcute şi să sperăm că în timp apropiat ne vom reîntâlni, abordând teme asemănătoare din domeniul educaţiei şi, de ce nu, chiar şi din alte câmpuri ale cunoaşterii.
– Şi eu vă mulţumesc şi să sperăm că vremurile care vor veni ne vor oferi un astfel de prilej, al reîntâlnirii spirituale.
A consemnat Dragoş HUŢULEAC
(sursa: Clement Media )
Jurnal de Bucovina 