La carat de fân cu drugii

Expozițiune

Avem aproximativ 12 ari de teren peste drum de casă, dar și peste pârâul Ionu..În linie dreaptă, avem cel mult 50 de metri până la locul cu pricina, dar din cauză că apa a săpat în maluri, nu mai avem acces decât mergând roată, prin grădinile vecinilor, apoi prin albie, pe o distanță totală de aproximativ 300 de m. Nu se poate ajunge cu căruța, așa că suntem siliți să cărăm fânul de-acolo cu drugii. Personaje principale: eu și tata. Personaje secundare: drucii, o pătură, una bucată furcă cu 3 coarne și o greblă cu mulți dinți.

Intriga

Trebuiau musai cărate căpițele respective pentru că stăteau acolo de două săptămâni, în ploaie și vânt. Practic, nu s-a prins nimeni să-l ajute pe tata la cărat. Prea dificil terenul și prea mare distanța ca să merite efortul. Asta în viziunea celor sub 50 de ani. Pentru cei peste 60, trebuia făcut și pace bună.  Pentru că m-au prins acasă, ai mei părinți s-au gândit că sunt cea mai potrivită persoană să duc la capăt trebușoara. A fost și zi cu soare…Doamne-ajută!

Desfășurarea acțiunii

Când cari fân cu drugii lucrurile stau cam așa…Se iau doi hoșmalăi, în cazul de față eu și tata, care încarcă pe doi pari lungi, de lemn, (că asta sunt drugii), așezați paralel, o căpiță întreagă de fân, ca să moară dușmanii de ciudă când vă văd cât sunteți de vrednici. Când cari cu drugii, nu faci hernie, nu te deșali, nu ți se rupe splina, nu leșini în drum indiferent de greutatea încărcăturii. E o lege nescrisă, ancestrală. Seara poți să mori de la efort, dar asta e altă poveste. Unul ia drugii din partea din față, unul din spate și tot înainte. Când ridici căpița încărcată de jos, ochii îți ies ca la melc, spatele trosnește, strângii dinții și te rogi să nu te mănânce nasul sau alte părți ale corpului până nu ajungi la destinație. Jos nu ai voie să lași mai devreme că-i rușine. Te râde lumea….Începi cu prima căpiță și nu te oprești până nu-s gata. În cazul de față am avut de cărat 14 căpițe, toate una și una…

Punctul culminant

„Țâni bini drugii ceia, D-zăul tău de băiet!” – asta se întâmpla acum vreo 18 ani în urmă. Să mor eu dacă de-atunci i-am mai scăpat. Anul acesta experiența s-a mai condimentat cu un șerpișor pe care am pus mâna fără să vreau. M-am c…t pe mine când l-am văzut pe degete. Sper din toată inima ca și el să fi pățit la fel când l-am aruncat cât colo….

Deznodământ

Încetul cu încetul și căpiță cu căpiță, am isprăvit treaba. Lunca e gata pentru otavă. De-acuma poate crește liniștită. N-o mai cosește nimeni. Doar vacile, când vin de la munte, poate le dă tata acolo la păscut dacă crede că nu-i ajunge păscătoarea de pe restul terenului. În opinia mea, cred că-i suficientă. De murit, n-am murit din cauza efortului, iar ca totul să se termine cu bine, mama a scos din borcan niște topitură, ca să ne înzdrăvenească după efortul depus. Nu știu dacă e din cauza topiturii sau a vinului pus la bătaie de tata (vin făcut de el din strugurii de la Botești), dar după întreaga experiență mă simt ca un zmeu…

PS: Vinul nu a rezistat destul de mult ca să stea la poză. Pentru informarea cititorilor era roșu, dulce, scos din beci….a alunecat pe gât ca sania pe derdeluș….