Părintele Irimescu, prin ochii altora și ai copilăriei

Astăzi, 6 august, este ziua de naștere a părintelui Petru Irimescu din Rădășeni. Îi cunosc puterea credinței din spusele persoanelor care au avut bucuria de a-l cunoaște. Fiecare dintre cei care mi-au vorbit despre dânsul, l-au comparat cu un sfânt în viață, cu un om prin care vorbește Duhul Sfânt și care Îl descoperă pe Dumnezeu oamenilor în ciuda necredinței lor. O face cu înțelepciune, răbdare și dragoste deoarece părintele știe că numai prin aceste trăiri poate intra în inima omului, arătându-i adevărul. Pentru că omul cunoaște adevărul numai prin inimă, locul unde Dumnezeu a așezat sufletul. Ori sufletul nu se înșeală niciodată. El simte când ceva e în neregulă și discret ne atrage atenția. Ce folos că discreția sa e prea puțin auzită în gălăgia vieții de zi cu zi, unde deșertăciunile strigă ca din gură din șarpe pentru a le băga în seamă și a ieși în evidență.

preotul-irimescu-1

Părintele Irimescu, prin ochii copilăriei

De când eram mic mi-am propus să merg la dânsul. Prima oară am auzit de el pe la 8 ani. Bunica s-a trezit într-o dimineață pe la 5 și împreună cu tanti Axânia, au luat-o amândouă la pas către Rădășeni, de la Botești, prin pădurile Brădățelului, ca la 8 să fie la începutul slujbei. Aveau ele necazurile lor și sperau să-și găsească liniștea cu ajutorului preotului. Ziua aia a trecut tare greu, pentru că bunicul nu le avea defel cu gătitul și m-a ținut toată ziua cu chișleac și lapte cu mămăligă. Reci toate! Am rezistat cu stoicism până pe la vreo 4 după-amiază, când stomacul meu a zis că el nu mai poate trăi în minciună și că vrea mâncare caldă, altfel face urât. Așa am gătit prima oară păstăi prăjite cu usturoi. Mămăliga a fost tot rece, dar păstăile au fost fierbinți, așa că pe ansamblu, mâncarea a fost călduță. Nu știu pentru ce s-o fi rugat bunica în ziua respectivă, dar la cât am fost de lăudat pentru gestul meu gastronomic, am simțit sigur că părintele are har.

Peste doi ani, din nou cu tanti Axânia, bunica a mers iarăși la Rădășeni. De data asta aveam mâncare gătită cât pentru un hram, nu doar pentru mine și bunicu. Știu sigur că aveam găluște, borș de găină și zmeură cu smântână. Țin minte astea atât de bine pentru că am bătut-o la cap pe bunica mai bine de o săptămână să aibă grijă să nu ne lase să murim de foame ca data trecută. Bunicul a mâncat tot chișleac și lapte cu mămăligă ca să-mi arate că alea erau mâncărurile lui de suflet, nu că n-ar ști să gătească. Fiecare cu gusturile lui! Când s-a întors, bunica strălucea de bucurie. Tot așa strălucea și la primul drum făcut la părintele, doar că eu eram mai concentrat asupra nevoilor lumești. Și așa,  ani la rândul, vara, prin iulie, bunica și tanti Axânia mergeau pe jos, cale de 16 km, ca să își afle liniștea. Asta până să plece mătușa Axânia în Canada, unde a avut grijă de nepoți vreo 10 ani. După ce a plecat, bunica a mers mai des, dar de-acum cu mașina.

Nu știu de ce, dar niciodată nu am mers cu dânsa la părintele Irimescu, deși mereu mă îmbia cu excursia respectivă. De fapt, când mergea pe jos, nu mă dădeam sculat așa dimineața, iar când mergea cu mașina, nu mă tenta pentru că nu era de mers pe jos. Ori eu voiam sub orice chip să-mi răcoresc tălpile în apa Obârșiei și să mănânc o porție zdravănă de colivă pe malul pârâului. Pentru că la cât de gospodari se zice că ar fi rădășenii, îmi imaginam că la ei coliva e cât roata tractorului și că se ridică până la jumătatea bisericii.  Și uite așa, din motive copilărești, n-am mai ajuns. Asta în ciuda faptului că de fiecare dată când se întorcea bunica de la părintele Irimescu, ascultam cu gura căscată poveștile ei și ale celorlalți despre faptele, vorbele și trăirile simțite în preajma vestitului preot. 

Părintele Irimescu, prin ochii altora

Recunosc că multe din cele auzite, parcă nu puteam să le cred. Îmi păreau peste putințele omenești. Am auzit oameni care au fumat toată viața și după ce s-au întâlnit cu părintele, au renunțat în ziua aia la țigară ca și cum n-ar fi fumat niciodată de când sunt pe pământ; am întâlnit oameni care s-au vindecat de cele mai năpăstuitoare boli, după ce s-au închinat în biserica de la Rădășeni; am văzut vieți schimbate total în bine după câteva clipe petrecute în preajma părintele Irimescu; am întâlnit cupluri care până la întâlnirea cu el nu puteau avea copii și care după clipele de rugăciune petrecute alături de preotul rădășenilor, au umplut curtea de prunci; știu cazuri de oameni cu necazuri mari care și-au găsit rezolvarea prin și cu ajutorul îndrumărilor date de părintele Irimescu. Lista poate continua la nesfârșit…

Bunica a îmbătrânit, bunicul a murit, eu am crescut, dar credința părintelui Irimescu a rămas la fel de puternică. E și mai căutat de oameni aflați în necaz pentru că timpurile au devenit mai tulburi dar și pentru că părintele a devenit din ce în ce mai cunoscut prin minunile săvârșite. Nu știu dacă voi ajunge vreodată la el, deși ne despart mai puțin de 30 de km. Mă bucur în schimb că există. E o legendă vie a Bucovinei și cred că întruchipează pe deplin spiritualitatea acestei zone. Îmi doresc pe deoparte să-l cunosc pentru că este un reper moral, duhovnicesc, spiritual, dar totodată nu vreau să fac asta pentru că iubesc să-l cunosc prin spusele altora, prin minunile făcute cu viețile lor. Nu știu dacă sfinții trebuie cunoscuți personal. Importantă este credința în ei. Ori oamenii cred în părintele Irimescu, deși el nu vrea să fie comparat cu un sfânt. Prin el lucrează Dumnezeu. Este un slujitor al Domnului care înțelege că rostul său pe lume este acela de a ajuta semenii să cunoască adevărul prin puterea credinței. Părintele Irimescu reușește să redea speranța oamenilor în care acest sentiment a murit. Credința sa e ca o stâncă ce stă în calea vitregiilor aduse de o lume care își uită tot mai repede menirea. Învățăturile sale sunt ca lumina unei candele ce luminează și încălzește întunericul din noi. În preajma lui, oamenii redevin buni. În preajma lui, oamenii își găsesc din nou rostul. În preajma lui, oamenii sunt din nou oameni.

Nu știu câtă vreme va mai trăi părintele Irimescu, dar știu sigur că numele său va dăinui peste veacuri și va fi probabil, cea mai la îndemână dovadă că minunile încă au loc acolo unde este credință. Fie că vrea sau nu, preotul din Rădășeni va rămâne în memoria contemporanilor ca un sfânt, ca un om cu har prin care Duhul sfânt lucrează. Astfel, flacăra credinței sale nu se va stinge nici după ce acesta va trece în neființă, numele său rămânând peste timp mărturie a faptului că Dumnezeu lucrează prin oameni, pentru oameni, atâta timp cât oamenii sunt dispuși să-L primească în viața lor. La mulți ani, părinte!

(de Dragoș Huțuleac)

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s