Au ținut 8 copii în școli cu 3,6 hectare de teren

Tanti Mădălina se simte încă tânără. Abia ce a făcut 70 de ani. Pe Elena a făcut-o la 47 și musai vrea să o vadă măritată, să-i facă nepoți. E al 8-lea copil și cea mai mică dintre toți. Are 5 băieți și 3 fete cu bărbatul ei, Toader, care deși e cu 8 ani mai în vârstă, se ține mai bine ca mulți bărbați de 40. E drept că nici nu au avut voie să se simtă bătrâni. Cea mică abia ce a terminat facultatea. Trebuie să-i facă și ei un rost în viață. Ceilalți, toți sunt la casele lor, domni. Că pe nici unul nu l-au lăsat să se lase de școală. Pe toți i-au purtat la facultate. O fată e doctoriță, doi băieți sunt profesori, cealaltă fată tot profesoară și 3 băieți sunt ingineri. Cea mică abia la anul dacă intră în învățământ. Poate ar fi vrut ea altceva, dar tanti Mădălina știe că nu e meserie rea.

Pe toți i-a  ținut în școală cu vacile și 3,6 ha de pământ. Numai cine nu vrea zice că nu se poate! Că ei amândoi au rămas fără serviciu după ‘90. Ea în ‘94, el în ‘96. Numai primii trei copii i-au ținut la liceu din salariu, dar la facultate toți au fost trimiși cu munca câmpului și a vitelor.

aratura

Niciodată nu au avut mai puțin de 3 vaci. Laptele de la două vaci l-au dat tot timpul la lăptărie, iar laptele de la una îl foloseau în casă, pentru brânză, unt și smântână. Dacă rămânea ceva în plus, vindeau. Aveau 3 viței, din care la fel, unul era tăiat pentru casă și doi îi țineau măcar un an, îi îngrășau și îi vindeau. Porci, nici nu mai ține minte câți a ținut. La ei în casă e literă de lege să se taie măcar doi pe an, dar destul de des au tăiat chiar 3. Chiar și acum, când sunt numai cu Elena acasă, tot doi porci mari taie. Împart carnea cu copii. Când erau toți acasă, tăiau cât aveau nevoie iar restul îi vindeau sau îi tăiau pentru alții. Și de aici ieșea un bănuț. Vindeau cartofi, mere, sfeclă, rachiu din prune. Țineau și multe gobăi: găini, curci, rațe. Cu ouăle și uneori cu câte o gobaie tăiată, mergea tanti Mădălina la piață în Suceava de două ori  pe săptămână. Mai lua cu ea zarzavaturi, legume, fructe, în funcție de sezon. Niciodată nu s-a întors cu ele acasă. Se vindeau ca pâinea caldă. Și acum face la fel, numai că merge numai o dată pe săptămână. Nu mai urcă până în oraș, rămâne în Burdujeni și vinde la colț de stadă. Lumea o știe și în două ore scapă de toată marfa. E drept că acum are și multă clientelă care îi cumpără marfa de acasă. Că și la țară, lumea s-a boierit și nu mai pune în grădină de nici unele. Așa că tanti Mădălina are mai mulți clienți decât poate duce. Dar se bucură că e așa. Altfel cum o mai purtau în școală și pe cea mică?

În anii din urmă, Toader mai făcea un ban cu calul. Ara, grăpa, ducea gunoiul, fânul, ce nevoie avea clientul. L-a vândut când a făcut 70 de ani. Cu ce mai avea, și-a luat un tractoraș și acuma câștigă și cu dânsul. Primăvara și toamna, nu este zi în care să nu se trezească la 5 dimineața. Dă la vaci, porci, mănâncă ce apucă și pleacă în țarnă. Până seara, pe la ora 20, nimeni nu-l vede în bătătură. Lumea îi judecă, zice că sunt hămesiţi, dar pe ei nu îi doare capul. Doar trebuie să-i facă olecuță de zestre și Elenei, să nu zică lumea că au măritat-o ca să scape de ea. Că și celorlalți le-a dat zestre. Nu multă, dar după posibilități. Nimeni nu poate zice că au plecat copiii de-acasă cu mâna goală. Pe lângă asta, trebuie și ei să trăiască gospodărește. Uite, acum 15 ani și-au făcut și baie. Au tras apă în casă, în grajd, pot stropi în grădină. Numai sobele de câte ori le-au stricat în ultimii 30 de ani! Ohoo! Că aici numai n-au avut noroc la meșteri pricepuți. Abia acum 3 ani au dat de unul care le-a făcut două sobe de mai mare dragul. Una în perete, care încălzește în bucătărie și în dormitorul lor și alta în camera Elenei. Restul le-au lăsat așa, că pentru două-trei focuri pe an, n-avea rost să le mai strice.

Anul acesta s-au gândit să vândă jumătate de hectar de teren. E aproape de Suceava, așa că vor lua niște bani frumoși. Ăia vor fi banii lor de zile negre. Că poate nu se simt ei bătrâni, dar tineri nu o să mai fie. Pe lângă asta, nimeni nu știe zilele omului și cum o să ajungă. Nu e rău să fie o rezervă acolo, pentru boli, spital, pentru înmormântare…

(de Dragos Hutuleac)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s