Viața la țară și coronavirusul

Nu există libertate mai mare decât cea din curtea ta. M-am lămurit asupra acestui aspect săptămânile acestea, când am fugit de coronavirus în munți, la părinți. Efectiv, după ce am stat 3 zile cu cea mica în garsoniera din Suceava, ieșind doar la magazin, am crezut amândoi că crăpăm, că murim, că ne dăm duhul, că ne-am găsit sfârșitul. Bănuind că vor veni restricții mai aspre, ne-am făcut băgăjelul și am fugit la bunici, unde avem la dispoziție dita mai grădina, plus curtea și tot felul de animale care Mirunei îi bucură copilăria și mie îmi mănâncă zilele. Îndeosebi câinii…latră frate ăștia noaptea de zici că a dat naiba-n ei, de am ajuns să dorm 4 ore pe noapte ca la cămin. Dar măcar ziua nu stăm numai în casă. Ieșim și ne ocupăm timpul cu tot felul de îndeletniciri, ne bucurăm de soare, ninsoare (ca am avut și de asta), glod și muuult muuult aer curat, pe care îl tragem pe nas mai ceva ca drogații cocaina. Ce să facem? Fiecare cu dependențele lor!

Pe lângă asta, aici chiar facem ce vrem fără să trebuiască să avem grijă la confortul psihic, auditiv sau chiar olfactiv (atunci când gătim), al vecinilor. Nici ei nu au cum să ne deranjeze pe noi, nici noi pe dânșii datorită distanței rezonabile dintre locuințe. E Raiul! Ca să nu mai zic ce reconfortant este că putem vorbi cât de tare dorim în casă, fără să ne audă toți ce discutăm și e bine și pentru noi că nu știm ce se discută în alte locuințe. Or asta în oraș încă nu am trăit, deși am schimbat vreo 4 locuințe până acum. În absolut toate apartamentele sau garsonierele în care am locuit până în momentul de față, mereu am știut fără să vreau ce fac vecini, după cum și ei au știut tot timpul ce se întâmplă la mine în casă. Și asta nu pentru că am fi fost foarte apropiați, ci pur și simplu izolarea fonică lasă de dorit.

Abia aștept să mă mut cu totul la țară, nu doar în situații de criză, dar aș prefera s-o facem cu toții, nu doar eu și Miruna. De asta și tot ezit să fac pasul acesta. Am convingerea că pentru o familie viața la țară este mult mai benefică decât cea la oraș, îndeosebi când apar copiii. Mă uit la cea mică și deja a prins roșu în obraji, mănâncă de rupe, fără fițe la mâncare, eu mi-am recăpătat forma fizica, moralul amândurora este mult mai bun și pentru că internetul nu funcționează prea bine și nici nu avem wifi, în loc să pierdem timpul pe telefon sau la computer citim sau pur și simplu stăm de vorbă. Suspect de multe lucruri avem să ne spunem dacă nu ne-am irosi viața cu activitățile online. Parol! Ca să nu mai zic că am redescoperit plăcerea lecturii și a mâncării de casă, care bate la fund absolut toate mâncărurile de prin restaurantele sucevene.