„…o vorbă bună nu te costă nimic și e mai ușor de dat ca pensia”

„Eu am fost om sucit la viața mea, dar copiii mi i-am ajutat. Cât timp mi-a trăit baba, o lună banii din pensia mea îi dădeam la băiat, o lună îi dădeam la fată și cu pensia neveste-mii ne descurcam în casă. Dar de când ea a murit, nu mai pot să-i ajut. Numai cu vorba dacă vor. Că o vorbă bună nu te costă nimic și e mai ușor de dat ca pensia. Nu aștepți o lună să vină. Îți vine pe loc și o dai. Dacă-i din suflet și plămădită cu dragoste de părinte, sigur e bună. Numai că așa-i lumea asta de-acuma că mai multă nevoie are de bani, nu de vorbe bune.

Și uite așa am ajuns să nu mai mă simt de folos nimănui. Fac umbră pământului degeaba. Ca să-mi mai treacă de urât am pus niște barabule în primăvară, că am niște pământ în Scheia. Acuma m-am pornit să le cosesc, da am văzut că vine ploaia și m-am întors. Că la 86 de ani ai mei nu-s chiar iute și dacă mă prinde, mă face ciuciulete. Da mă băiete! 86 de ani are moșul. Și cosesc de la 12 ani. Atunci mi-a pus tata coasa în mână și de atunci n-am mai lăsat-o. Chiar dacă am apartament la oraș, doar vara tot la țară mă trag. Că altfel sufli acolo. Mai în largul tău. Aici, în Suceava, și suflatul parcă e cu porția. N-ai cum să tragi dimineața aer din tot sufletul în plămâni că dă tusea-n tine. Așa-i de poluat. Pe cuvânt. Când sunt la țară, parcă simt că munt munții. Aici simt munții pe mine. Da nu mă mai pot muta. Casa-i destul de bună, nu zic că nu, dar nu mai am forță să tai lemne, să cumpăr, să car în casă, să-mi gătesc, să car apa. Aici la oraș ba mi-aduce mancare fata, ba baiatul. Apa am in casa, caldura este. Numai aer nu-i. Și nici verdeață nu-i. Totu-i gri spălăcit. Acuma griul ăsta poate e și de la vârstă, că tu poate mai vezi și-oleacă de verde in viata ta. Dar după ce treci de 80, alte culori decât gri și negru, greu mai vezi. Că doar de moarte mă pregătesc de-acuma. De fapt, de moarte te pregătești și tu, și toată lumea asta de pe stradă. Numai că atunci când ești tânăr ți se pare că e departe de tine și n-o bagi de seamă. Dar să știi de la mine că ea este lângă tine de când te-ai născut. Te însoțește peste tot și abia așteaptă să faci un pas greșit să te înhațe. Dar dacă ai grijă la pașii care-i faci, te lasă în pace până la bătrânețe. Că atunci când ești bătrân sigur pășești la un moment dat greșit și te predai ei. Ce să faci?!? Nu mai esti la fel de vigilent!” –toate astea din stație la Policlinică, până în stație la Bancă. Era un bătrânel uscat, mărunt, cu ochii albaștri și c-o coasă la purtător, care a putut fi văzut pe itinerariu menționat, luni pe la ora 14.

(de Dragoș Huțuleac)