Despre moș Costică, cu drag

Moș Costică cred că a fost cea mai influentă figură a copilăriei mele. Avea tot timpul vorbele la el, era hâtru, inteligent și mereu găsea vreme să ne zică o poantă sau să ne înțepe cu vorba.

Cea mai veche amintire cu el este de pe timpul colectivului. Eram cocoțat în căruța cu știuleți de porumb și numai ce-l văd pe moș Costică că vine la mine și începe să-mi îndese porumb prin buzunare. Bunică-miu se uită la el, tace cât tace și întreabă: „Cumătri da ci faci?  –Îl învăț de mic să fure de la colectiv” îi răspunde moș Costică în hazul general al tuturor celor prezenți.

Altă amintire cu el este tot din țarnă când moș Samsonescu se plângea că-l dor genunchii grozav. La care moș Costică îl sfătuiește cu cea mai serioasă mină posibilă să meargă la cimir, să ia pământ de pe mormântul cel mai proaspăt și să zică: „Cum ți-a trecut ție, așa să-mi treacă și mie” Lumea țin minte că a râs. Moș Samsonescu mai puțin, dar el era recunoscut în sat ca om mai ursuz.

Tot în țarnă, de data asta la Bulătău (sau Șomuz?!?) așteptam cu toții să vină combina să treierăm ovăzul. Tanti Marcica, fosta învățătoare ne mai cânta câte ceva, mătușa Natalița dacă nu era nervoasă glumea de rupea pământul, dacă era nervoasă ne arata fundul și pleca,  moș Ștefan spunea poezii porcoase, fiecare contribuia cu ceva ca timpul să treacă mai repede. Oricum eram cu toții siguri că n-o să treierăm în ziua respectivă dar nu ne dădeam plecați acasă din cauza atmosferei. Pentru că erau grozave discuțiile care se legau și poveștile spuse. Plus că lumea își știa traiul de-acasă. Era mai frumos în câmp, unde liberatea era la ea acasă. Pe lângă toate astea, libertatea respectivă era dublată de bunacuviința fiecăruia. Pentru că fiecare de-acolo își știa rostul și locul în lume. Nu se credea nici mai mult, nici mai puțin decât erau. Printre ei se afla si unul dintre cei mai sgârciți oameni din sat. Țin minte că-l chema Vasile, dar îmi scapă numele de familie. Știu că stătea pe uliță cu Gabriel Tănase și că era la a 3-a sau a 4-a nevastă. Ei bine, pe la o bucată moș Vasile ne informează că „se duce mai incolo” pentru niște treburi omenești care se cer rezolvate deîndată ce te-apucă. Noi ne vedem mai departe de ale noastre, numai că moș Vasile, zgârcitul satului, numai nu mai apare. Nu știu cine zice să mă duc după dânsul, că-s cel mai tânăr, altul că să-l mai așteptăm, moș Ștefan zice că să numărăm banii, că dacă aude foșnet de bani apare din senin. Și tot discutăm, și tot dicutăm până ce, după un tufiș numai ce apare de-odată capul lui moș Vasile, care spășit nevoie mare ne zice: „N-aveti o bucată de hârtie?” La care moș Costică, magistral îi dă replica „Lasă-l bă, Vasile, acolo. Nu-l lua și pe ăsta acasă”!

de Dragos Hutuleac