Tu cum vrei să fie copilul tău?

Uităm prea ușor că suntem modele pentru copiii noștri. Ne comportăm cum nu am vrea să se comporte ei când vor fi mari, apoi ne mirăm unde am greșit. „Că doar nu l-am învățat eu de rău!” este cea mai des folosită scuză a părinților prinși pe picior greșit de felul în care a evoluat copilul lor.

Numai că părintele respectiv confundă sfaturile date cu exemplele practice oferite. Iar din acest punct de vedere au dreptate în scuza lor: nu există părinte care să nu-și sfătuiască de bine copilul. Îi explică că nu e frumos să fure, să mintă, să înșele, să nu respecte bătrânii, să arunce mizerie pe stradă, să nu strângă după dânșii, etc. Doar că practica omoară toate aceste sfaturi extrem de binevenite. Pentru că părintele, conștient sau nu, face exact pe dos și asta de față cu cel mic, nici măcar pe ascuns. Iar aceasta este o realitate pe care o putem observa foarte ușor în jurul nostru. Așa se face că în loc să ne bucurăm de utilitatea sfaturilor noastre, înăbușim prin exemplele pe care le oferim orice urmă de ecou pe care cuvintele respective le-ar fi trezit în sufletele celor mici. Le cerem să respecte bătrânii, dar noi îi umilim pe aceștia de față cu ei. Le spunem că nu este bine să bea, dar o facem în timp ce suntem morți de beți. Le spunem că nu-i frumos să arunce gunoaie pe stradă, dar după o sută de metri aruncăm chiștocul de la țigară pe jos… iar exemplele pot continua.

Arătăm cu entuziasm spre alte tări ținând prelegeri pline de admirație despre cât sunt oamenii de civilizați acolo și vorbim cu dezgust superior față de apucăturile poporului nostru, de parcă am fi de altă nație. Numai că uităm în logoreea care ne cuprinde că civilizația depinde de noi înșine. De felul nostru de a ne comporta și respecta normele de conduită. Noi suntem cei care determină gradul de civilizație a propriului popor.  Că acțiunile noastre demonstrează dacă suntem sau nu civilizați. Uităm asta așa de ușor că parcă nici n-am fi prezenți în societate, n-am face parte din ea, n-am trăi în ea. Doamne cât e de ușor să nu-ți asumi nimic! Și e trist. E trist pentru că de cele mai multe ori nu ne costă nimic să facem ceea ce trebuie. Să demonstrăm prin faptele noastre că suntem buni, corecți, decenți, bine educați necesită numai atenție, puțină răbdare și voință. Dar e lucru știut de sute de ani că unde nu-i voință, nu-i nici cu putință. Așa că o să continuăm ani de zile să tot vorbim, fără a face nimic concret pentru a schimba lucrurile în bine și vom face asta fără a ne sacrifica numai pe noi, ci și viitorul copiilor noștri în fața cărora n-avem decența de a fi omul în care am dori să se transforme peste ani.

(de Dragos Hutuleac)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s