Aseară am avut un vis ciudat. Se făcea că merg spre cimitirul din Botești și deodată îmi iese în față un câine care se uită la mine cu ochi străini și goi, și-mi zice: „Ca să devii bogat, trebuie să ai capacitatea de a lua bani și de la cei care nu au”. Primul meu gând a fost „uite ce interesant, câinele vorbește!”. Al doilea gând a fost, „uite ce câine deștept!”, iar al treilea gând „de ce nu mă sperii? Ar trebui să mă sperii!”, ocazie cu care m-am trezit. Era deja ora 6 și 15, motiv pentru care am decis să renunț la somn, ca să nu-mi fac inimă rea când sună ceasul. Mi-am făcut o cafea, am picurat în ea puțină esență de rom, niște scorțișoară iar în timp ce o savuram în liniștea deplină a dimineții, fiind convins că e cel mai plăcut moment al zilei, nu-mi puteam lua gândul de la cățelul din vis. Căci nu era un câine mare, impresionant, nici măcar bine hrănit nu părea, dar dovedea o înțelepciune cum rar mi-a fost să văd la lighioanele visate de mine de-a lungul timpului. Zic asta pentru că, în îndelungata mea carieră de visător, fie cu ochii închiși sau deschiși, am mai avut oareșce discuții cu diverși balauri puși să fure prințese la care pofteam, cu niște șerpi urâți cu două capete ce îmi explicau că mărul mâncat de Eva nu era stropit și că de aia ar fi fost dusă ea în ispită, am mai visat un ponei dependent de filme porno, care nu mă lăsa să-l înham la căruță fiindcă stătea numai în fața computerului, etc. Dar animal sau ființă fantastică care să mă fi impresionat mai mult decâ câinele respectiv, n-am mai pomenit! Poate numai mătușa Mădălină, D-zeu s-o ierte, căreia i-am legat poarta cu sârmă în timp ce mă jucam la ea în grădină bănuind-o pe nedrept că ar fi Baba Cotoroanța să mă fi impresionat mai mult prin discursul avut la adresa mea, când a descoperit că este prizonieră la dânsa în curte. Ce vorbe i-au ieșit din gură….aur, nu altceva! Niciodată de-atunci și până acum n-am auzit varietate mai mare de blesteme pe aceeași temă. O adevărată zestre etnografică, pe care nu o pot reda aici din motive de spațiu, dar și pentru că se prea poate ca unii urmași de-ai dânsei să mă citească. N-aș vrea să-i tulbur!
Revenind la câinele meu și ale sale cuvinte înțelepte, pot zice că m-a binedispus și că m-a trezit nu numai din somn, ci și la realitate. S-ar putea ca acesta să fie cheie cu care deschizi seiful cu bani al universului, respectiv să poți accepta si banii celor care nu au o situație materială bună. Totuși, ceva nu mi-a plăcut la dânsul, anume faptul că avea o voce răgușită. Dacă de vorbit, vorbea bine, când îmi închipui cum ar fi lătrat, parcă nu mai îmi este drag de dânsul. În fapt, câinele ar trebuie să latre, nu să dea sfaturi economice.
de Dragos Hutuleac
Jurnal de Bucovina 