Pe Valea Sălătrucului din Molid

Pentru iubitorii de natură, muntele este ca un prieten de care mereu ți-e dor. Niciodată nu te plictisești în preajma lui, îți știe toate secretele și te surprinde plăcut de fiecare dată. E mereu acolo când ai nevoie de dânsul și nu fuge de tine când ai probleme. Spune mereu: „prezent”! când sufletul tău are nevoie de puțină odihnă și te ajută tot timpul să te regăsești dacă cumva te-ai îndepărtat prea tare de tine însuți. Are el metodele lui specifice de a te pune pe picioare și una dintre ele constă în faptul că te pune la efort. Trebuie să transpiri ca să-l cucerești, ca să menții relația cu dânsul. Și te învață să faci primul pas. El nu poate, dar dacă vede că ai făcut primul pas spre dânsul, te îmbrățișează cu tot ce are mai de preț: peisaje, râuri, păduri, cărări, aer curat. Pe toate ți le oferă în dar, să te bucuri de ele. Iar când ajungi pe vârful muntelui, perspectiva asupra vieții ți se schimbă. Pentru că privind în zare realizezi cât sunt de mici problemele tale, chiar și tu însuți prin comparație cu măreția naturii. Și dacă natura are soluții la orice, sigur se va găsi o soluție și pentru tine.

Weekendul acesta am fost alături de mai mulți apropiați pe Valea Sălătruc din Molid. Un loc izolat, destul de greu accesibil, dar tocmai aceasta inaccesibilitate îl face special. Dacă putea ajunge acolo toată lumea, își pierdea din farmec sau era plin de cocalari. Așa ajung acolo doar cei care iubesc cu adevărat natura și o respectă. Iar când îi arăți respect naturii, aceasta te răsplătește din plin. Am urcat pe munte, am strâns bureți, am povestit și am facut expediții cu cei mici….Știu, nu pare senzațional! Doar că în lumea asta în care am devenit tot mai individualiști, în care stăm cu ochii mai mult în ecrane în loc să-i privim în ochi pe cei de lângă noi, în care am uitat să povestim unii cu alții, să avem grijă unii de alții, să fim atenți unii cu alții, ș.a.m.d, cele două zile au fost cu adevărat speciale tocmai pentru că ne-am reamintit cum e să fim apropiați unii de alții.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s