Libertatea greșit înțeleasă este mai periculoasă decât coronavirusul

Nu zic că există sau nu Dumnezeu. Zic doar că în lumea asta tot mai lipsită de repere ar fi păcat să nu credem că există. El ne-a mai rămas odată ce am renunțat la reperele morale tradiționale, la valorile clasice, la tot efortul cultural făcut de societate în decursul a multor secole pentru ca umanitatea să evolueze.

Cumva, am reușit în decursul timpului să creăm niște paradigme existențiale, supuse unor anumite reguli și rigori care ne-au permis să trăim azi mai bine ca ieri. În decursul istoriei început să ne fie tot mai clare concepte ca „adevăr”, „viață”, „dreptate”, ”moralitate”, „religie”, „divinitate” și nu în ultimul rând, „libertate”. Doar că acest ultim concept ne-am chinuit să-l înțelegem atât de bine, să-l argumentăm atât de des, să-l explicăm atât de minuțios încât am uitat sensurile lui primare și am construit în jurul lui teorii care dacă nu-l vulgarizează, cel puțin l-au făcut să-și piardă sensul.

În numele acestei libertăți, tot mai golite de conținut gnoseologic am ales să sacrificăm tot. Am ales să nu mai credem în nimic, să nu ne mai fie clar care este bărbat, care este femeie, să aplicăm greșit democrația, am ales să nu mai recunoaștem adevărul sau să ne îndoim de el în ciuda evidenții. Am ales distrugem educația, să renunțăm la principiile morale, am ajuns să negăm frumosul și să explicăm că grotescul poate fi operă de artă.

Tot în numele aceste libertăți din ce în ce mai lipsite de sens nu mai acordăm importanță familiei, cu toată semnificația simbolică pe care o are aceasta, trecând în derizoriu aportul pe care și l-a adus în evoluția societății sub toate aspectele antropologice posibile.

Bunul simț comun a căzut în desuetudine sub dictatura acestei libertăți și orice manifestare impotriva firii trebuie s-o acceptăm în numele ei. Această libertate care și-a pierdut sensul datorită excesului de care am dat dovadă ca s-o înțelegem mai bine a ajuns să suprime normalitate și firescul, a ajuns să ne facă să ne facă martorii tăcuți ai dispariției civilizației. Da, tăcuți! Pentru că orice voce care se ridică împotriva ei este pusă la respect de armate întregi de amăgiți care îi proslăvesc cutumele.

Am devenit sclavii acestei libertăți lipsite de repere, de limite, care nu mai poate fi închisă în definiții și care ne obligă să trăim acceptând orice imbecilitate ca pe un dar, ca pe o binecuvântare, ca pe ceva fără de care nu putem să trăim. Și tocmai pentru că am acceptat asta, imbecilitate a ajuns să fie o pradigma socială care pune stăpânire tot mai evident pe viața noastră, o încătușează cu lipsa ei de valori și scoate din ea orice bucurie autentică lăsându-ne prizonierii unei nepuțințe care ne distruge aproape sistematic sufletul. Altă explicație pentru halul în care am ajuns nu cred să existe.

de Dragoș Huțuleac