Nimic nu-i mai neplăcut pentru un copil decat sa stea in casa. Nici pentru noi, astia, care am crescut la tara nu-i chiar o bucurie. Iti vine la un moment dat să te sui pe pereti sau te prinde o jale de iti vine sa-ti bagi picioarele in toate, sa renunti la tot si sa te intorci in sat, sa-ti cumperi vaci si sa te uiti la ele. Ca daca doamne fereste iti aduci aminte cat de greu se mulg sau cata treaba e cu ele, parca iti devine din nou simpatica viata de orasean.
Mirunei nu-i prea place la oras. Nici eu nu pot zice ca sunt fascinat. Cand suntem la tara stam afara pana ne plictisim si gasim mereu timp si pentru treaba, si pentru joaca, si pentru relaxare. Ieri mai aveam putin si ne sufocam. Era frumos frumos afara si efectiv ne saturasem de trasele obisnuite de prin oras, asa ca ne-am suit in masina si am plecat pana pana in padurea Adancata.
Aflata la 10 minute distanta de noi (cu masina) s-a dovedit a fi o alegere extrem de potrivita pentru a ne petrece dupa-masa. Am strans bureti, ne-am jucat de-a ascunsa, de-a vrajitorii și nu in ultimul rand ne-am bucurat de frumusetea padurii. Chiar merita sa te plimbi prin ea. E o padure frumoasa.
De fapt, frumoase sunt toate padurile. Stiu ca spun o banalitate, dar trebuie sa avem grija de ele. Ca si cum arborii ar fi membrii ai familiei. N-o sa-i iubim pe toti, dar ii putem respecta pe toti si asa sigur vom fi primiti cu zambetul pe buze ori de cate ori le vom trece pragul. Si al pădurii si al familiei.
Jurnal de Bucovina 