Scurta monografie a comunei Brodina

Din punct de vedere al contextului geografic, teritoriul comunei Brodina este localizat în partea de nord a județului Suceava, fiind delimitat la nord de frontiera cu Ucraina. În nord-vest se învecinează cu comuna Ulma, la sud-vest cu Izvoarele Sucevei, la sud cu Moldovița, în sud-est cu Putna și la est cu Straja. Față de municipiul Suceava se află la o distanță de aproximativ 90 km, legătura cu acesta putându-se face prin localitățile Vicovu de Sus, Frătăuții Noi și Bilca, prin drumul european E 85 și drumurile județene DJ 209 și DJ 178 C, dar și prin localitățile Gălănești și Vicovu de Jos, prin DJ 209 E și DJ 209 G.

În prezent, comuna cuprinde următoarele sate: Brodina, Falcău, Sadău, Brodina de Jos, Cununschi, Dubiusca, Ehreşte, Zalomestra, Paltin şi Norocu. Cel mai vechi sat al comunei Brodina este satul Sadău.

Scurt istoric

Numele comunei „Brodina” apare pentru prima data în 1908, când s-a constituit sub această denumire. El vine de la cuvântul slavon „Brod”  care înseamnă vad sau loc de  trecere „cu piciorul” a unui râu.

Poziţia geografică a comunei a favorizat aşezarea locuitorilor, a păstorilor pe aceste locuri încă din cele mai vechi timpuri. Dimitrie Cantemir, în lucrarea  „Descriptio Moldaviae”, vorbeşte de existența unor „ţări”formate din triburi tracice, carpii.

În sec. al XIV-lea, voievodul maramureşean Bogdan s-a sprijinit la venirea lui în Moldova pe locuitorii de aici. Mai târziu, acest teritoriu a făcut parte din domeniul bisericesc al mănăstirii Putna, unde există lucrarea „Topografie der Bukowina” (1774-1785), în care se atestă existenţa în satul Sadău a 120 de familii.

În lucrarea „Problema bisericească în Bucovina”, din anul 1775, se aminteşte de faptul că unii locuitorii din Galiţia, nemaiputând suporta jugul austriac, au părăsit ţara, aşezându-se alături de populaţia română din nordul Obcinelor, aceştia purtând numele de huţuli şi întemeindu-și primele locuinţe, pe cele mai înalte poieni şi ascunse văi.

Primul sat „Sadău”, a cărui denumire înseamnă „grădină”, este explicat prin apariţia în acest sat a primei grădini, unde au fost cultivaţi primii pomi fructiferi, de unul din cei mai vechi locuitori, pe nume Hudema Vasile.

Celelalte aşezări au luat fiinţă prin migraţia populaţiei din împrejurimi. Satul Falcău este legat de migraţia locuitorilor din comuna Straja, care constituia forţa de muncă de bază pentru fabrica de cherestea înfiinţată în anul 1870, ca și pentru ferăstraiele din Falcău și gura Brodinei.

O altă provenienţă a locuitorilor este ca urmare a reformei agrare înfăptuită după cel de-al II-lea Război Mondial, când văduvele din comuna Straja şi invalizii de război, au primit aici pământ.

Cele mai vechi familii din comuna Brodina sunt: Hudema, Tega, Curaciuc, Ihantiuc, Hlodec, Haleţa, Buceac.

Partizanii din Brodina, o pagină inedită a istoriei locale

Bucovina a fost prima zonă din România în care rezistența armată anticomunistă s-a manifestat încă din primăvara anului 1944, când trupele sovietice au ocupat o parte a acestui teritoriu. Spre sfârșitul anilor 40 fenomenul a reapărut în contextul întețirii persecuțiilor pe motive politice, sociale și economice la adresa celor indezirabili pentru regimul de obediență moscovită. Pentru a scăpa de arestare, unii localnici s-au refugiat în păduri și munți, iar o parte s-au reunit în grupuri de partizani.

Grupul Silvestru Harsmei a fost identificat în cursul lunii iulie 1949 cu ajutorul informatorilor, fiind cunoscuţi unii dintre complici. Partizanii foloseau terenul muntos şi împădurit al comunelor Brodina, Ulma şi Nisipitu, întrucât acesta permitea trecerile peste frontieră, de unde aduceau armament şi muniţii, fără a putea fi prinşi de grănicerii români sau sovietici. În vederea prevenirii trecerii peste frontieră, grănicerii şi miliţienii şi-au intensificat patrulările în zonă. Concomitent, pentru capturarea lor au fost trimise în munţi câteva echipe speciale formate din miliţieni.

Partizanii dispuneau în 1949 de următorul armament: o puşcă-mitralieră germană, două pistoale mitralieră germane, două arme ZB, pistoale mici, grenade, şeful dispunând şi de un binoclu. Fiind mulţi, membrii grupului se bazau pe multă forţă, iniţiind acţiuni mari, vizând dezarmarea pichetelor de grăniceri, pentru a face rost de armament, şi urmărind recrutarea de noi membri. Când se deplasau prin pădure erau aranjaţi într-o formaţie de tip triunghi, cu liderul în frunte, care soma pe oricine le ieşea în cale, toţi ceilalţi membri stând cu armele pregătite pentru a interveni. Ulterior avea să se descopere că membrii grupului nu acţionau toţi împreună, ci în echipe de 4-5 oameni.

La 23 iunie 1949, grupul a atacat postul de grăniceri Sadău, comuna Brodina, din două părţi, deschizând foc de armă automată şi puşti ZB asupra celor din pichet, tăind şi firul telefonic. Atacul frontal şi retragerea partizanilor reliefa, totuşi, că nu erau prea bine organizaţi. Un alt atac s-a produs la 23 august 1949 asupra magazinului Sovromlemn Falcău, situat la 14 km de comuna Brodina, de unde au ridicat diferite cantităţi de stofă şi încălţăminte. De asemenea, în vara anului 1949 membrii acestui grup au trecut de mai multe ori graniţa în Uniunea Sovietică, iar după ce dădeau anumite lovituri acolo se întorceau în România cu capturile, inclusiv armamentul.

Acest grup manifesta în 1949 un interes major faţă de aspectele politice interne sau internaţionale: când urma să înceapă războiul între lumea liberă şi lagărul sovietic, starea de spirit a populaţiei, reacţia acesteia faţă de legile guvernului comunist al României. Grupul acţiona în 1949 în munţii şi pădurile din comunele Brodina, Ulma, Nisipitu, cătunele Dubinschi, Cununschi, Eriste din judeţul Rădăuţi, şi în Argel, Cârlibaba, Vatra Moldoviţei şi Izvoarele Sucevei din judeţul Câmpulung. Nu obişnuiau să stea în comune prea mult timp, ci se adăposteau în regiunea amintită, unde erau păduri foarte dese şi întunecoase. Localităţile menţionate erau formate din cătune dispuse pe culmile montane, perimetrul fiind de 30 km în lungime şi 22 în lăţime, adică aproximativ 650 de km2. Populaţia de aici era în totalitate constituită din ucraineni, cu simpatie pentru mişcarea naţionalistă a lui Stepan Bandera, ostilă regimului comunist de la Bucureşti, dar şi Uniunii Sovietice, favorizându-i pe rebeli. Locuitorii erau suspicioşi faţă de străini, refuzând să stea de vorbă cu cei care nu le cunoşteau limba. Existau informaţii că grupul intenţiona să petreacă iarna 1949-1950 în Muntele Bendereu, situat la nord-vest de comuna Argel, judeţul Câmpulung, cu numeroase prăpastii, unde şi-ar fi construit colibe. Miliţia judeţeană Rădăuţi a trimis în zonă trei echipe de miliţieni care cunoşteau limba ucraineană, pentru a verifica informaţiile primite şi pentru a recunoaşte terenul, în vederea unei operaţii de amploare.

Şeful postului de miliţie Brodina urma să se ocupe exclusiv de capturarea fugarilor. De asemenea, pentru întărirea aceluiaşi post de miliţie, au fost trimişi din regiunea de şes câţiva miliţieni consideraţi capabili şi devotaţi. În colaborare cu organizaţiile de masă din zonă, Miliţia trebuia să creeze în rândurile populaţiei o stare de spirit ostilă partizanilor. Întrucât se observase că rebelii cumpărau băutură, tutun, chibrituri etc. de la cooperative – prin intermediari – s-a decis ca în fiecare unitate comercială de acest gen să fie introdus şi un miliţian deghizat, pentru a urmări persoanele care cumpărau produsele amintite în cantităţi mai mari. Toţi lucrătorii aflaţi în pădure, în echipele de exploatare a lemnului, urmau a fi verificaţi prin intermediul informatorilor.

Grupul a fost văzut ultima dată în „formaţie completă” în decembrie 1949, la punctul de frontieră Carnova-Rădăuţi, după care multă vreme nu a mai apărut. El era amintit cu opt membri în iunie 1950, când se adăpostea în zona comunelor Suceviţa şi Argel, judeţul Rădăuţi. Într-o schemă privind „Bandele” din raza DRS Suceava, datând cu aproximaţie de la sfârşitul anului 1950, zona de acţiune a acestui grup era considerată partea montană a judeţului Rădăuţi. Formaţiunea era trecută cu cinci membri: Silvestru Harsmei (lider), Ioan Postovei, Mihai Cosovan, Vasile Sved şi Emilian Semaca. Activitatea lor s-a încheiat 1955, ca urmare a măsurilor excepţionale luate de Securitate împotriva partizanilor din grupul Vatamaniuc-Motrescu.

Brodina azi

În prezent, această localitate, deși dispune de un cadru natural desprins din povești și o infrastructură îmbunătățită în ultimii ani, se încăpățânează să nu se avânte grozav de mult pe drumul emancipării. E drept că discreția este specifică oamenilor de la munte, dar puțină promovare în industria turismului nu ar strica, având în vedere potențialul localității, după cum nu ar strica ca autoritățile locale să manifeste un interes mai ridicat în a-și promova comuna, folosindu-se de mijloacele de informare moderne, la care au acces fără a cheltui bani publici. Spun asta pentru că se găsesc foarte puține informații despre comuna Brodina atât în mediul online, cât și în literatura de specialitate. E păcat că asemenea localități, cu un farmec special, nu sunt cunoscute mai bine la nivel național.

Brodina și localitățile care alcătuiesc această comună, sunt niște sate în care se vede cu ochiul liber spiritul gospodăresc al bucovineanului. Sunt sate frumoase, curate, cu case trainice și gospodării cuprinzătoare. Școlile sunt moderne, drumurile îngrijite, peisajele superbe, oamenii primitori. Trebuie doar puțină bunăvoință administrativă ca să se transforme această zonă într-o atracție turistică de primă importanță a județului Suceava

Autor: Dragos Hutuleac

Sursa: SuceavaLive

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s