28 noiembrie va rămâne în memoria memoria colectivă ca una dintre cele mai importante zile trăite de poporul român

Sunt momente in viața unui om sau in istoria unei țări când cuvintele,oricât de frumoase ar fi ele, nu pot descrie stările de spirit pe care le trăim.
Un astfel de moment trăim astăzi, un moment sublim, un moment de mare respirației și mândrie națională.
Sărbătorim astăzi 102 de ani de la Unirea Bucovinei cu Țara. Acesta este un moment de mare însemnătate istorică pentru întreaga Românie, nu doar pentru noi bucovinenii. Ziua de 28 noiembrie va rămâne în memoria colectivă ca una dintre cele mai importante zile trăite de poporul român, ziua când s-a reparat o mare nedreptate istorică și când sufletul bucovinean a izbândit în lupta cu istoria. Pentru că unirea bucovinenilor cu țara a fost posibilă, în primul rând, datorită unei dorințe sufletești mai mari și mai puternice decât Imperiul Habsburgic. În al doilea rând, unirea a fost posibilă și datorită marilor oameni politici ai vremii, în frunte cu Iancu Flondor, Ion Nistor, Dionisie Bejan, Sextil Pușcariu ș.a, care au înțeles să dea curs acestei dorințe intime a bucovinenilor și nu au pregetat în a depune toate eforturile pentru ca acest ideal național să se împlinească.
Gândiți-vă la emoția și satisfacția simțite de Iancu Flondor acum exact 102 de ani, în Sala Sinodală din Palatul Mitropolitan din Cernăuți, când în fața Congresului General al Bucovinei, acesta a dat citire Declarației de Unire a Bucovinei cu România, în care se afirmau următoarele „Astăzi, când după sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați, s-au întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile, și când în urma loviturilor zdrobitoare monarhia austro-ungară s-a zguduit în temeliile ei și s-a prăbușit și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre. Drept aceea noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind învestiți singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm: Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu regatul României!”
Prin aceste cuvinte, trăim și acum măreția momentului respectiv și parcă simțim cum istoria ne aduce cu picioarele pe pământ, demonstrându-ne încă o dată, dacă mai era nevoie,că poporul român este un popor demn, dârz, care poate face istorie atunci când își dorește asta și nu se rezumă doar la a participa la ea.
În același timp, trebuie să subliniem faptul că, întoarcerea Bucovinei la Patria mamă a însemnat un pas decisiv spre realizarea Marii Uniri, moment care a rămas în conștiința noastră națională, ca fiind cea mai importantă realizare istorică a neamului românesc.
Aflându-ne în fața acestui mare ceas aniversar, se cuvine să facem o reverență în fața strămoșilor noștri, acei oameni demni, adevărați oameni de stat, care au reușit să învingă toate vicisitudinile puse în față de contextul istoric, pentru a ne bucura timp de câteva decenii, prea puține din păcate, de o Românie Mare, în care Bucovina și-a ocupat locul meritat în cartea de aur a istoriei naționale.
Am dori să subliniem că Bucovina a reprezentat pentru România Mare, și nu numai pentru ea, un strălucit exemplu de colaborarea inter-etnică, un model de convețuire pașnică și toleranță confensională. Dacă doriți, putem asemăna Bucovina cu Uniunea Europeană, dar o Uniune Europeană care chiar a funcționat, în care nu existau popoare de mâna a doua, nici națiuni privilegiate, ci doar niste oameni care acceptau diversitatea ca pe ceva firesc. Culmea e că în Bucovina, diferențele sunt cele care ne-au unit, ne-au apropiat unii de alții și nu au creat conflicte.

Încheiem prin a vă spune că Bucovina a rămas un spațiu al miracolului. Aici tradițiile au rămas la fel de vii, ca în trecut, iar sufletele oamenilor au rămas curate, protejate fiind de zidurile mănăstirilor și credința nestrămutată în Cel de Sus. Este tărâmul locuit în mod armonios de naționalitați diferite, este tărâmul unde timpul și istoria au modelat caractere și virtuți, păstrând vie ordinea și curățenia vieții arhaice. Și da, trebuie să ne amintim de asta și sa spunem simplu:
La mulți ani Bucovina!

Biserica din Paltinu foto: Sorin Onisor

Un gând

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s