Ținut al inimilor curate, fie ele ale trăitorilor săi, fie ale pădurilor care au ocrotit-o cu smerenia lor, Bucovina a rămas până în aceste vremuri greu de înțeles loc al spiritului imaculat și al credinței pure.
Primenită mereu de rugăciunile sihaștrilor, îmbăiată in slujbele ridicate către seninul prelins în icoane și pe fresce de mănăstiri, rămâne temelie vrednică și neclintită pentru o întreagă țară și pentru un adevărat popor.
O păstrează neîntinată limpezimea suavă a ghioceilor primăvăratici, ei înșiși împrospătați de sclipirile șăgalnice ale izvoarelor ctitorite din albul neprihănit al zăpezilor topite. O încălzesc cu blândă mângâiere văpăile soarelui de vară în zumzet harnic de albine. O învelesc cu grijă în nori groși și pânze de cețuri zilele plecărilor de toamnă și o înfașă în cergile groase ale omătului iernile cu glasuri de copii și clopoței.
Bucovina este locul sfințit de credința și de munca oamenilor în stăruința lor de a-și învrednici sațul casei și belșugul mesei cu puterea palmelor îngemănate în rugăciune și trudă, pentru că nimic nu poate fi mai gustos decât roadele propriilor osteneli, după cum nimic nu poate fi mai puternic decât propria credință.
Aici pământul încă mai este dezmierdat de plugurile vechi, cu grijă ca nu cumva să se tulbure somnul celor care l-au îngrijit mai înainte.Oricine poate să o întâlnească, la fel de inocentă, la fel de sfioasă în bujorii din obrajii pruncilor încinși la joacă, în chemările grijulii ale mamelor care îi așteaptă acasă și în privirile neocolișe ale bătrânilor așteptând la porți să treacă timpul rămas.
Bucovina este chezășia că pe pământ mai este loc pentru frumos, pentru puritate, pentru adevăr și pentru firesc, iar toate acestea, fără îndoială, mulțumită unei lacrimi care a căzut peste obcini, la întemeierea luminii, din ochii lui Dumnezeu.
Autor: Casian Balabasciuc
Jurnal de Bucovina 